Citește Biblia TLM 2 Regi capitolul 5
11. Naaman s-a mâniat şi a plecat, spunând: „Iată ce mi-am zis: «O să iasă afară la mine, o să stea şi o să cheme numele lui Iehova, Dumnezeul lui, o să-şi mişte mâna încoace şi-ncolo peste locul bolnav şi aşa o să-l vindece pe lepros».
SMS 12. Oare nu sunt Abana şi Parparul, râurile Damascului, mai bune decât toate apele lui Israel? Nu pot eu să mă scald în ele şi să fiu curat?“ Apoi s-a întors şi a plecat furios.
SMS 13. Atunci slujitorii lui s-au apropiat, i-au vorbit şi au zis: „Părinte, dacă profetul ţi-ar fi spus să faci un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atât mai mult când ţi-a spus doar: «Scaldă-te şi fii curat»!“
SMS 14. Atunci el a coborât şi s-a cufundat în Iordan de şapte ori, după cuvântul rostit de omul adevăratului Dumnezeu. După aceea, carnea lui s-a făcut precum carnea unui copilaş şi el a devenit curat.
Iov 33.25Carnea lui să fie mai fragedă decât în tinereţe,
să se întoarcă la zilele pline de vigoare ale tinereţii lui».
;
Luc 4.27Şi erau mulţi leproşi în Israel pe timpul profetului Elisei. Totuşi, niciunul dintre ei n-a fost curăţat, în afară de Naaman, sirianul“. ;
SMS 15. Apoi s-a întors la omul adevăratului Dumnezeu, el şi toată tabăra lui. A venit, a stat înaintea lui şi a zis: „Iată, acum ştiu sigur că nicăieri pe pământ nu este Dumnezeu decât în Israel. Şi acum, primeşte, te rog, un dar ca binecuvântare de la slujitorul tău“.
Dan 2.47Regele i-a răspuns lui Daniel şi a zis: „Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul regilor şi Dezvăluitorul secretelor, pentru că ai putut să dezvălui acest secret“. ;
Dan 3.29Dau acum ordin ca orice om din orice popor, din orice naţiune sau de orice limbă care spune ceva rău împotriva Dumnezeului lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego să fie tăiat în bucăţi, iar casa lui să fie transformată în latrină publică, pentru că nu există alt dumnezeu care poate să elibereze ca el“.
;
Dan 6.26-27Am dat ordin ca, în orice regiune a regatului meu, oamenii să tremure şi să se teamă de Dumnezeul lui Daniel. Căci el este Dumnezeul cel viu şi Cel care dăinuie veşnic. Regatul său este un regat care nu va fi nimicit şi stăpânirea sa ţine pentru totdeauna. ;
Gen 33.11Primeşte, te rog, darul pe care ţi l-am adus ca binecuvântare, căci Dumnezeu mi-a arătat favoare şi am de toate“. Şi a stăruit până când Esau l-a primit.
;
SMS 16. Dar el a spus: „Viu este Iehova, înaintea căruia stau, că n-am să-l primesc!“ Şi acesta a stăruit să-l primească, însă el n-a vrut.
2Imp 3.14Atunci Elisei a zis: „Viu este Iehova al armatelor, înaintea căruia stau, că, dacă n-aş avea consideraţie faţă de Iosafat, regele lui Iuda, nici nu m-aş uita la tine, nici nu te-aş băga în seamă. ;
Gen 14.23că nu voi lua nici măcar un fir de aţă şi nici măcar o curea de sanda din ce este al tău, ca să nu zici: «Eu l-am îmbogăţit pe Avram». ;
Mat 10.8Vindecaţi bolnavi, sculaţi morţi, curăţaţi-i pe leproşi, scoateţi demoni. Fără plată aţi primit, fără plată să daţi. ;
Fapt 8.18-20Când a văzut că spiritul era dat prin punerea mâinilor apostolilor, Simon le-a oferit bani, ;
SMS 17. În cele din urmă, Naaman a zis: „Dacă nu, îngăduie, te rog, să i se dea slujitorului tău nişte pământ, cât pot duce doi catâri. Căci slujitorul tău nu va mai aduce ofrandă arsă sau jertfă altor dumnezei, ci numai lui Iehova.
SMS 18. Dar să-l ierte Iehova pe slujitorul tău pentru lucrul acesta: când domnul meu intră în casa lui Rimon să se plece acolo şi se sprijină pe mâna mea, iar eu trebuie să mă plec în casa lui Rimon, te rog ca, atunci când mă plec în casa lui Rimon, să-l ierte Iehova pe slujitorul tău pentru aceasta“.
2Imp 7.2Atunci aghiotantul pe mâna căruia se sprijinea regele i-a răspuns omului adevăratului Dumnezeu, zicând: „Chiar dacă Iehova ar deschide zăgazurile cerurilor, s-ar putea întâmpla una ca asta?“ El a spus: „Iată că vei vedea cu ochii tăi, dar nu vei mânca“.
;
SMS 19. Şi el i-a zis: „Du-te în pace“. Astfel, a plecat de la el şi a mers o bună bucată de drum.
SMS 20. Atunci Ghehazi, slujitorul lui Elisei, omul adevăratului Dumnezeu, a zis: „Iată că stăpânul meu l-a scutit de plată pe sirianul acesta, Naaman, şi n-a primit din mâna lui ce a adus. Viu este Iehova că am să alerg după el şi am să iau ceva de la el!“
SMS
meniu prim"Cel mai frumos dar făcut cuiva este speranța!"
~ Anatole France ~