Citește Biblia TLM 1 Cronici capitolul 19
1. După aceea, Nahaş, regele fiilor lui Amon, a murit, iar în locul lui a început să domnească fiul său.
2. Atunci David a zis: „Mă voi purta cu bunătate iubitoare faţă de Hanun, fiul lui Nahaş, fiindcă şi tatăl lui s-a purtat cu bunătate iubitoare faţă de mine“. Astfel, David a trimis mesageri să-l mângâie pentru tatăl lui. Şi slujitorii lui David au ajuns în ţara fiilor lui Amon, la Hanun, ca să-l mângâie.
3. Însă prinţii fiilor lui Amon i-au zis lui Hanun: „Oare ca să-l onoreze pe tatăl tău în ochii tăi ţi-a trimis David oameni ca să te mângâie? N-au venit slujitorii lui la tine ca să cerceteze cu atenţie, să devasteze şi să spioneze ţara?“
4. Atunci Hanun i-a luat pe slujitorii lui David, i-a ras şi le-a tăiat veşmintele în două până la şezut, apoi le-a dat drumul.
5. Mai târziu, nişte oameni s-au dus şi i-au spus lui David despre aceşti bărbaţi, şi el a trimis imediat pe cineva în întâmpinarea lor, fiindcă bărbaţii aceştia fuseseră foarte umiliţi. Şi regele a mai zis: „Rămâneţi în Ierihon până vă va creşte din nou barba, apoi întoarceţi-vă“.
6. După un timp, fiii lui Amon au văzut că erau urâţi de David. Atunci Hanun şi fiii lui Amon au trimis o mie de talanţi de argint ca să închirieze care şi călăreţi din Mesopotamia, din Aram-Maaca şi din Ţoba.
7. Astfel, au închiriat treizeci şi două de mii de care şi l-au angajat pe regele Maacăi şi pe poporul lui. Apoi au venit şi şi-au aşezat tabăra în faţa Medebei; şi fiii lui Amon s-au adunat din oraşele lor şi au pornit la război.
8. Când a auzit lucrul acesta, David l-a trimis imediat pe Ioab, toată armata, toţi vitejii.
9. Fiii lui Amon au ieşit şi s-au aşezat în formaţie de luptă la intrarea oraşului, iar regii care veniseră stăteau deoparte, pe câmp.
10. Când Ioab a văzut că se pregăteşte atacul împotriva lui şi din faţă, şi din spate, a luat imediat câţiva dintre bărbaţii aleşi din Israel şi i-a aşezat în formaţie de luptă împotriva sirienilor.
meniu prim"Excelența nu este o abilitate , ci o atitudine."
~ Ralph Marston ~