Citește Biblia TLM 1 Cronici capitolul 21

Setări Biblia
1. Şi Satan s-a ridicat împotriva lui Israel şi l-a instigat pe David să numere Israelul.
2Sam 24.1 ;
2. Atunci David le-a spus lui Ioab şi comandanţilor poporului: „Duceţi-vă, faceţi numărătoarea lui Israel de la Beer-Şeba până la Dan şi spuneţi-mi numărul lor“.
1Cron 27.23 ;
3. Dar Ioab a zis: „Iehova să adauge la poporul său de o sută de ori pe atât. O, domnul şi regele meu, oare nu sunt cu toţii slujitorii domnului meu? De ce vrea domnul meu lucrul acesta? De ce să-l facă el vinovat pe Israel?“
4. Însă cuvântul regelui a fost mai tare decât Ioab, astfel că Ioab a ieşit şi a străbătut tot Israelul, după care s-a întors la Ierusalim.
5. Şi Ioab i-a dat lui David numărul care ieşise la înregistrarea poporului; în tot Israelul erau un milion o sută de mii de bărbaţi care mânuiau sabia, iar în Iuda, patru sute şaptezeci de mii de bărbaţi care mânuiau sabia.
6. Dar pe Levi şi pe Beniamin nu i-a înregistrat printre ei, deoarece cuvântul regelui a fost dezgustător pentru Ioab.
1Cron 27.24 ;
7. Însă lucrul acesta a fost rău în ochii adevăratului Dumnezeu, astfel că el l-a lovit pe Israel.
8. De aceea, David i-a zis adevăratului Dumnezeu: „Am păcătuit foarte mult făcând lucrul acesta. Acum, te rog, fă să treacă nelegiuirea slujitorului tău, căci am lucrat nebuneşte“.
2Sam 24.10 ;2Sam 12.13 ;
9. Atunci Iehova i-a vorbit lui Gad, vizionarul lui David, zicând:
1Sam 9.9 ;
10. „Du-te şi vorbeşte-i lui David astfel: «Iată ce a zis Iehova: „Îndrept împotriva ta trei lucruri. Alege unul dintre ele, ca să-l aduc asupra ta“»“.

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 21 din 29
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 1 Cronici >> Citește Biblia TLM 1 Cronici capitolul 21 | FiiLumina
meniu prim
"Spui că iubești ploaia, dar folosești umbrela când mergi prin ea. Spui că iubești soarele, dar cauți umbra când strălucește. Spui că iubești vântul, dar închizi fereastra când bate. De aceea sunt speriat când spui că mă iubești."
~ Bob Marley ~