Citește Biblia TLM 2 Cronici capitolul 25

Setări Biblia
1. Amaţia a devenit rege la vârsta de douăzeci şi cinci de ani şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Numele mamei lui era Ioadan, din Ierusalim.
2Imp 14.1 ;SMS
2. El a făcut ce este drept în ochii lui Iehova, dar nu cu o inimă întreagă.
2Imp 14.4 ;2Cron 25.14 ;SMS
3. De îndată ce regatul s-a întărit sub autoritatea lui, i-a omorât pe slujitorii lui care-l uciseseră pe rege, tatăl său.
2Imp 14.5 ;SMS
4. Dar pe fiii lor nu i-a omorât, ci a făcut după cum este scris în lege, în cartea lui Moise, pe care a poruncit-o Iehova, spunând: „Taţii să nu moară pentru fii, nici fiii să nu moară pentru taţi, ci fiecare să moară pentru păcatul său“.
Deut 24.16 ;2Imp 14.6 ;Ier 31.30 ;Ezec 18.20 ;SMS
5. Şi Amaţia i-a adunat pe oamenii din Iuda şi i-a pus să stea potrivit casei strămoşilor lor, după căpeteniile peste mii şi după căpeteniile peste sute, pentru tot Iuda şi Beniamin. Apoi i-a înregistrat de la douăzeci de ani în sus şi a constatat că erau trei sute de mii de bărbaţi aleşi, în stare să meargă la armată şi care mânuiau lancea şi scutul mare.
Num 1.3 ;SMS
6. De asemenea, a angajat o sută de mii de bărbaţi puternici şi viteji din Israel cu o sută de talanţi de argint.
SMS
7. Dar un om al adevăratului Dumnezeu a venit la el şi a zis: „O, rege, să nu meargă armata lui Israel cu tine, căci Iehova nu este cu Israel, cu toţi fiii lui Efraim.
SMS
8. Ci du-te numai tu, acţionează şi fii curajos pentru război! Adevăratul Dumnezeu te-ar putea face să te poticneşti înaintea duşmanului, căci Dumnezeu are puterea de a ajuta şi de a poticni“.
2Cron 20.6 ;SMS
9. Atunci Amaţia i-a zis omului adevăratului Dumnezeu: „Dar cum rămâne cu suta de talanţi pe care am dat-o trupelor lui Israel?“ Şi omul adevăratului Dumnezeu a spus: „Iehova poate să-ţi dea mult mai mult decât atât“.
Prov 10.22 ;SMS
10. Atunci Amaţia a separat trupele care veniseră la el din Efraim, ca să se ducă acasă. Dar ei s-au aprins de mânie împotriva lui Iuda şi s-au întors acasă aprinşi de mânie.
SMS

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 25 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 2 Cronici >> Citește Biblia TLM 2 Cronici capitolul 25 | FiiLumina
meniu prim
"Ține un copac verde în inima ta și poate va sosi o pasăre cântătoare."
~ Proverb chinezesc ~