Citește Biblia TLM 2 Cronici capitolul 12

Setări Biblia
1. Imediat ce domnia lui Roboam s-a întărit şi el a devenit puternic, a părăsit legea lui Iehova şi tot Israelul împreună cu el.
2. În al cincilea an al regelui Roboam, Şişac, regele Egiptului, a urcat împotriva Ierusalimului (fiindcă îi fuseseră infideli lui Iehova)
3. cu o mie două sute de care şi cu şaizeci de mii de călăreţi. Poporul care a venit cu el din Egipt era fără număr — libieni, suchimi şi etiopieni.
4. El a cucerit oraşele fortificate ale lui Iuda şi a ajuns până la Ierusalim.
5. Atunci profetul Şemaia a venit la Roboam şi la prinţii lui Iuda, care se strânseseră la Ierusalim din cauza lui Şişac, şi le-a zis: „Iată ce a spus Iehova: «Voi m-aţi părăsit, de aceea şi eu v-am părăsit şi v-am lăsat în mâna lui Şişac»“.
6. Prinţii lui Israel şi regele s-au umilit şi au zis: „Iehova este drept“.
7. Când Iehova a văzut că se umiliseră, cuvântul lui Iehova a venit la Şemaia, zicând: „S-au umilit. Nu-i voi nimici, iar peste puţin timp le voi aduce scăpare şi mânia mea nu se va mai vărsa asupra Ierusalimului prin mâna lui Şişac.
8. Dar vor fi slujitorii lui, ca să vadă ce deosebire este între a-mi sluji mie şi a sluji regatelor ţărilor“.
9. Astfel, Şişac, regele Egiptului, a urcat împotriva Ierusalimului şi a luat tezaurele casei lui Iehova şi tezaurele casei regelui. A luat totul, a luat chiar şi scuturile de aur pe care le făcuse Solomon.
10. Atunci regele Roboam a făcut în locul lor scuturi de aramă şi le-a dat în grija căpeteniilor alergătorilor, ale gărzilor de la intrarea casei regelui.

Pagina 1 din 2
capitolul 12 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 2 Cronici >> Citește Biblia TLM 2 Cronici capitolul 12 | FiiLumina
meniu prim
"Găsesc televizorul foarte educațional. De fiecare dată când cineva dă drumul la televizor, mă duc in cealalta cameră și citesc o carte.”
~ Groucho Marx ~