Citește Biblia TLM 2 Cronici capitolul 18
11. Şi toţi ceilalţi profeţi profeţeau la fel, zicând: „Urcă la Ramot-Galaad şi să ai izbândă! Iehova îl va da în mâna regelui“.
12. Şi mesagerul care s-a dus să-l cheme pe Micaia i-a vorbit, zicând: „Iată că toate cuvintele profeţilor pentru rege sunt de bine. Să fie, te rog, şi cuvântul tău ca al unuia dintre ei şi să vorbeşti de bine!“
13. Dar Micaia a zis: „Viu este Iehova că voi vorbi ce va spune Dumnezeul meu!“
14. Apoi a venit la rege, iar regele l-a întrebat: „Micaia, să mergem la război la Ramot-Galaad sau să renunţ?“ Îndată, el a zis: „Urcă şi să ai izbândă! Vor fi daţi în mâna voastră“.
15. Dar regele i-a zis: „De câte ori să te pun să juri că nu-mi vei spune decât adevărul în numele lui Iehova?“
16. Atunci el a spus: „Iată! Îi văd pe toţi israeliţii împrăştiaţi pe munţi, ca nişte oi fără păstor! Şi Iehova a zis: «Aceştia n-au stăpâni. Să se întoarcă fiecare în pace la casa lui»“.
17. Atunci regele lui Israel i-a zis lui Iosafat: „Nu ţi-am spus eu că mie nu-mi va profeţi de bine, ci de rău?“
18. Şi Micaia a mai zis: „Ascultaţi deci cuvântul lui Iehova: Îl văd pe Iehova stând pe tronul său şi toată armata cerurilor stând la dreapta şi la stânga lui.
19. Şi Iehova a zis: «Cine-l va amăgi pe Ahab, regele lui Israel, ca să urce şi să cadă la Ramot-Galaad?» Şi au discutat, unul zicând într-un fel, altul în alt fel.
20. În cele din urmă a ieşit un spirit care a stat înaintea lui Iehova şi a spus: «Eu îl voi amăgi». Iehova l-a întrebat: «Cum?»
meniu prim"Numără-ți faptele bune în fiecare dimineață și umple-ți mintea cu gânduri pozitive. Acesta este secretul pentru a fi fericit și inspirat pe tot parcursul zilei"
~ Voile Corine ~