Citește Biblia TLM 2 Cronici capitolul 20

Setări Biblia
1. După aceea, fiii lui Moab şi fiii lui Amon şi, cu ei, nişte amonimi au pornit la război împotriva lui Iosafat.
2. Şi au venit câţiva oameni şi i-au dat de veste lui Iosafat, zicând: „Împotriva ta a venit o mare mulţime din regiunea mării, din Edom. Iată că sunt la Haţaţon-Tamar, la En-Ghedi“.
3. Atunci lui Iosafat i s-a făcut frică şi şi-a îndreptat faţa ca să-l caute pe Iehova. De aceea a anunţat un post pentru tot Iuda.
4. Şi oamenii din Iuda s-au adunat să-l întrebe pe Iehova, da, au venit din toate oraşele lui Iuda să-i ceară sfat lui Iehova.
5. Atunci Iosafat s-a ridicat în picioare în adunarea lui Iuda şi a Ierusalimului, în casa lui Iehova, în faţa curţii celei noi,
6. şi a zis: „O, Iehova, Dumnezeul strămoşilor noştri, nu eşti tu Dumnezeu în ceruri, nu stăpâneşti tu peste toate regatele naţiunilor şi nu sunt în mâna ta puterea şi tăria, astfel că nimeni nu ţi se poate împotrivi?
7. Oare nu tu, o, Dumnezeul nostru, i-ai alungat pe locuitorii acestei ţări dinaintea poporului tău, Israel, şi apoi i-ai dat-o pe timp indefinit seminţei lui Avraam, cel ce te iubea?
8. Ei s-au stabilit în ea şi au construit acolo un sanctuar pentru numele tău, zicând:
9. «Dacă va veni asupra noastră vreo nenorocire, sabia, judecata nefavorabilă, ciuma sau foametea, să stăm înaintea acestei case şi înaintea ta (căci numele tău este în casa aceasta), pentru ca, în necazul nostru, să strigăm către tine după ajutor. Ascultă şi salvează!»
10. Şi acum, iată că fiii lui Amon, ai lui Moab şi ai regiunii muntoase a Seirului, pe care nu i-ai permis lui Israel să-i invadeze când venea din ţara Egiptului, ci s-a întors de la ei şi nu i-a nimicit,

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 20 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 2 Cronici >> Citește Biblia TLM 2 Cronici capitolul 20 | FiiLumina
meniu prim
"Ține un copac verde în inima ta și poate va sosi o pasăre cântătoare."
~ Proverb chinezesc ~