Citește Biblia TLM 2 Cronici capitolul 25

Setări Biblia
21. Atunci Ioas, regele lui Israel, a urcat şi s-au văzut faţă în faţă, el şi Amaţia, regele lui Iuda, la Bet-Şemeşul care aparţine de Iuda.
22. Şi Iuda a fost înfrânt de Israel, astfel că fiecare a fugit la cortul lui.
23. Ioas, regele lui Israel, l-a prins la Bet-Şemeş pe Amaţia, regele lui Iuda, fiul lui Ioas, fiul lui Ioahaz. Apoi l-a dus la Ierusalim şi a făcut o spărtură de patru sute de coţi în zidul Ierusalimului, de la Poarta lui Efraim până la Poarta Unghiului.
2Cron 21.17
Astfel, ei au urcat împotriva lui Iuda, au năvălit în ea şi au luat toate bunurile care se găseau în casa regelui, precum şi pe fiii şi pe soţiile lui, şi lui nu i-a mai rămas niciun fiu, decât Ioahaz, fiul său cel mai mic. ;2Cron 22.1-6
Atunci locuitorii Ierusalimului l-au făcut rege în locul lui pe Ahazia, fiul său cel mai mic (căci trupa de jefuitori care venise cu arabii în tabără îi omorâse pe toţi cei mai mari), şi Ahazia, fiul lui Ioram, a început să domnească peste Iuda ca rege. ;
24. A luat tot aurul şi argintul şi toate obiectele care se găseau în casa adevăratului Dumnezeu, la Obed-Edom, precum şi tezaurele casei regelui şi ostaticii, şi apoi s-a întors la Samaria.
25. Şi Amaţia, fiul lui Ioas, regele lui Iuda, a mai trăit cincisprezece ani după moartea lui Ioas, fiul lui Ioahaz, regele lui Israel.
2Imp 14.17
Şi Amaţia, fiul lui Ioas, regele lui Iuda, a mai trăit cincisprezece ani după moartea lui Ioas, fiul lui Ioahaz, regele lui Israel. ;
26. Celelalte fapte ale lui Amaţia, cele dintâi şi cele de pe urmă, iată: nu sunt scrise oare în Cartea Regilor lui Iuda şi ai lui Israel?
27. Pe vremea când Amaţia s-a îndepărtat de Iehova şi nu l-a mai urmat, s-a pus la cale un complot împotriva lui la Ierusalim. În cele din urmă, el a fugit la Lachis, dar au trimis să-l urmărească până la Lachis şi l-au omorât acolo.
28. Apoi l-au dus pe cai şi l-au înmormântat alături de strămoşii lui, în cetatea lui Iuda.

Pagina 3 din 3
Sari la pagina:
capitolul 25 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 2 Cronici >> Citește Biblia TLM 2 Cronici capitolul 25 | pagina 3 | FiiLumina
meniu prim
"Cel ce minte astăzi pentru tine, mâine va minți contra ta."
~ Richard Wurmbrand ~