Citește Biblia TLM 2 Cronici capitolul 31
11. Atunci Ezechia a spus să se pregătească nişte săli de mese în casa lui Iehova. Şi au fost pregătite.
SMS 12. Iar contribuţia, zeciuiala şi lucrurile sfinte erau aduse cu fidelitate. Levitul Conania le supraveghea în calitate de conducător, iar Şimei, fratele lui, era al doilea după el.
Neem 13.13 ;
SMS 13. Iehiel, Azazia, Nahat, Asael, Ierimot, Iozabad, Eliel, Ismachia, Mahat şi Benaia îi ajutau pe Conania şi pe fratele său, Şimei, la porunca regelui Ezechia, iar Azaria era conducătorul casei adevăratului Dumnezeu.
SMS 14. Core, fiul lui Imna, levitul, era portarul de la est şi se îngrijea de ofrandele voluntare pentru adevăratul Dumnezeu, ca să împartă contribuţia pentru Iehova şi lucrurile preasfinte.
SMS 15. Sub conducerea lui erau Eden, Miniamin, Ieşua, Şemaia, Amaria şi Şecania, în oraşele preoţilor, în posturi de încredere, ca să le dea toate acestea fraţilor lor, după grupurile lor, celui mare şi celui mic deopotrivă,
Ios 21.9 ;
SMS 16. în afară de cei de sex bărbătesc de la trei ani în sus înregistraţi după genealogie, adică tuturor celor care veneau zilnic la casa lui Iehova pentru serviciul lor, după îndatoririle lor, potrivit grupurilor lor.
SMS 17. Aceasta este înregistrarea genealogică a preoţilor după casa părinţilor lor, precum şi a leviţilor, de la douăzeci de ani în sus, după îndatoririle lor în grupurile lor,
1Cron 23.24-27 ;
SMS 18. atât a tuturor copiilor, a soţiilor, a fiilor şi a fiicelor lor, a întregii adunări înregistrate după genealogie, căci s-au sfinţit în postul lor de încredere pentru ceea ce este sfânt,
SMS 19. cât şi a fiilor lui Aaron, preoţii, de pe terenurile cu păşune ale oraşelor lor. În toate oraşele erau oameni indicaţi cu numele ca să le dea porţii tuturor bărbaţilor dintre preoţi şi tuturor leviţilor înregistraţi după genealogie.
Lev 25.34 ;
Num 35.2 ;
2Cron 31.12-15 ;
SMS 20. Şi Ezechia a făcut aşa în tot Iuda. El a continuat să facă ce este bine, drept şi fidel înaintea lui Iehova, Dumnezeul său.
2Imp 20.3 ;
SMS
meniu prim"Dacă tot a luat foc casa, cel puțin să ne încălzim."
~ Proverb italian ~