Citește Biblia TLM Ezra capitolul 3
1Imp 5.6Acum, porunceşte să mi se taie cedri din Liban. Slujitorii mei vor fi cu slujitorii tăi şi eu îţi voi da ca plată pentru slujitorii tăi tot ce vei spune, căci tu ştii bine că nu este nimeni printre noi care să ştie să taie copacii ca sidonienii“.
2Cron 2.10Şi iată că celor ce strâng lemn, tăietorilor de copaci, da, slujitorilor tăi, le voi da ca hrană douăzeci de mii de cori de grâu, douăzeci de mii de cori de orz, douăzeci de mii de baţi de vin şi douăzeci de mii de baţi de ulei“.
Fapt 12.20El era pornit împotriva oamenilor din Tir şi din Sidon. Atunci, într-un gând, ei au venit la el şi, după ce l-au convins pe Blast, care supraveghea dormitorul regelui, au cerut pace, fiindcă ţinutul lor primea hrană din ţinutul regelui.
2Cron 2.16Noi vom tăia copaci din Liban, atât cât ai nevoie, şi ţi-i vom aduce ca plute pe mare, până la Iope, iar tu îi vei urca la Ierusalim“.
Fapt 9.36Iar în Iope era un discipol, o femeie pe nume Tabita, care, tradus, înseamnă Dorca. Ea era bogată în fapte bune şi în darurile de îndurare pe care le făcea.
Ezra 6.3„În primul an al regelui Cirus, regele Cirus a dat poruncă cu privire la casa lui Dumnezeu din Ierusalim: «Casa să fie reconstruită ca să fie un loc unde se vor aduce jertfe; să-i fie puse temeliile, înălţimea ei să fie de şaizeci de coţi şi lăţimea de şaizeci de coţi,
Pagina 1 din 1
meniu prim"Poți afla mai multe despre o persoană prin ceea ce spune ea despre ceilalți decât prin ceea ce spun ceilalți despre ea."
~ Audrey Hepburn ~