Citește Biblia TLM Ezra capitolul 4

Setări Biblia
11. aceasta este o copie a scrisorii pe care au trimis-o cu privire la acest lucru: „Către regele Artaxerxes, de la slujitorii tăi, bărbaţii de dincolo de Fluviu:
SMS
12. Să ştie regele că iudeii, care au urcat de la tine aici, la noi, au ajuns la Ierusalim. Ei construiesc oraşul cel rebel şi rău şi sunt pe cale să termine zidurile şi să repare temeliile.
SMS
13. Acum, să ştie regele că, dacă oraşul acesta va fi reconstruit şi zidurile lui vor fi terminate, ei nu vor da nici impozit, nici tribut, nici vamă, iar aceasta va cauza pierderi trezoreriilor regale.
Ezra 7.24
Iar vouă vi se face cunoscut că nu i se poate pretinde impozit, tribut sau vamă niciunuia dintre preoţi, leviţi, cântăreţi, portari, netinimi şi lucrători de la casa lui Dumnezeu. ;SMS
14. Şi, întrucât mâncăm sarea palatului şi considerăm că nu este potrivit să stăm şi să ne uităm cum este jefuit regele, trimitem vorbă şi îi aducem la cunoştinţă regelui acest lucru,
SMS
15. ca să se facă cercetări în cartea cronicilor strămoşilor tăi. Astfel, vei găsi în cartea cronicilor şi vei şti că oraşul acesta este un oraş rebel şi le provoacă pagube regilor şi provinciilor. În el, încă din zilele de demult, au fost instigatori la revoltă. De aceea, oraşul acesta a fost ras de pe faţa pământului.
SMS
16. Îi aducem la cunoştinţă regelui că, dacă oraşul acesta va fi reconstruit şi zidurile lui vor fi terminate, tu nu vei mai avea parte de nimic dincolo de Fluviu“.
SMS
17. Regele i-a trimis răspuns lui Rehum, înalt funcţionar guvernamental, lui Şimşai, scribul, celorlalţi confraţi ai lor care locuiau în Samaria şi celorlalţi de dincolo de Fluviu: „Salutări! Iată că
SMS
18. documentul oficial pe care ni l-aţi trimis a fost citit desluşit înaintea mea.
SMS
19. De aceea, am dat poruncă şi s-au făcut cercetări şi s-a găsit că, din zilele de demult, oraşul acesta se ridică împotriva regilor şi în el au loc rebeliuni şi răzvrătiri.
SMS
20. În Ierusalim au fost regi puternici, care au guvernat peste toată partea de dincolo de Fluviu, şi li s-a dat impozit, tribut şi vamă.
1Imp 4.21
Solomon stăpânea peste toate regatele de la Fluviu până la ţara filistenilor şi până la graniţa Egiptului. Ei i-au adus daruri şi i-au slujit lui Solomon în toate zilele vieţii lui. ;Ps 72.8
El va avea supuşi de la o mare la alta şi de la Fluviu până la marginile pământului. ;Gen 15.18
În ziua aceea Iehova a încheiat un legământ cu Avram, zicând: „Seminţei tale îi voi da această ţară, de la râul Egiptului până la fluviul cel mare, fluviul Eufrat: ;Ios 1.4
Teritoriul vostru se va întinde de la pustiu şi de la Libanul acesta până la fluviul cel mare, fluviul Eufrat, adică toată ţara hetiţilor, şi până la Marea cea Mare, spre apusul soarelui. ;SMS
|
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 4 din 10
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Ezra >> Citește Biblia TLM Ezra capitolul 4 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Soarele strălucește, ne încălzește și ne luminează, iar noi nu suntem deloc curioși de ce se întâmplă asta; cu toate acestea, încercăm să găsim explicația răului, durerii, foamei, țânțarilor și a oamenilor proști."
~ Ralph Waldo Emerson ~