Citește Biblia TLM Ezra capitolul 6
11. Şi am poruncit ca, dacă cineva va încălca acest decret, să fie scoasă din casa lui o grindă şi să fie ţintuit pe ea, iar casa lui să fie transformată din cauza aceasta în latrină publică.
12. Şi Dumnezeul care a făcut ca numele său să locuiască acolo să nimicească orice rege şi orice popor care îşi va întinde mâna ca să încalce acest decret şi să distrugă casa lui Dumnezeu, care este în Ierusalim. Eu, Darius, dau poruncă. Să fie îndeplinită numaidecât!“
13. Atunci Tatenai, guvernatorul de dincolo de Fluviu, Şetar-Boznai şi confraţii lor au făcut numaidecât totul, aşa cum trimisese mesaj regele Darius.
14. Iar bătrânii iudeilor construiau şi progresau încurajaţi de ceea ce profeţiseră Hagai, profetul, şi Zaharia, nepotul lui Ido; ei au construit şi au terminat casa datorită poruncii Dumnezeului lui Israel şi datorită poruncii lui Cirus, a lui Darius şi a lui Artaxerxes, regele Persiei.
15. Şi au terminat casa în a treia zi a lunii adar, adică în al şaselea an al domniei regelui Darius.
16. Iar fiii lui Israel, preoţii şi leviţii, precum şi ceilalţi care fuseseră în exil au inaugurat casa lui Dumnezeu cu bucurie.
17. Pentru inaugurarea casei lui Dumnezeu au prezentat o sută de tauri, două sute de berbeci şi patru sute de miei, iar ca ofrandă pentru păcat pentru tot Israelul, doisprezece ţapi, după numărul triburilor lui Israel.
18. Şi i-au numit pe preoţi după grupurile lor şi pe leviţi după grupurile lor, pentru serviciul lui Dumnezeu care se face în Ierusalim, aşa cum este scris în cartea lui Moise.
19. Cei ce fuseseră în exil au ţinut Paştele în ziua a paisprezecea a primei luni.
20. Preoţii şi leviţii se purificaseră ca grup, erau toţi curaţi şi astfel au înjunghiat mielul pascal pentru toţi cei ce fuseseră în exil, pentru fraţii lor, preoţii, şi pentru ei înşişi.
meniu prim"Orice gând este o sămânță. Dacă plantezi mere acre nu te aștepta să culegi ionatane."
~ Bill Meyer ~