Citește Biblia TLM Iov capitolul 42
1. Atunci Iov i-a răspuns lui Iehova şi a zis:
2. „Ştiu că tu poţi să faci totul
şi că nu este gând pe care să nu-l poţi realiza.
3. Tu ai spus: «Cine este cel care, lipsit de cunoştinţă, întunecă sfatul?»
Am vorbit, dar n-am înţeles
lucruri prea minunate pentru mine, pe care nu le cunosc.
4. «Ascultă, te rog, şi eu voi vorbi.
Eu te voi întreba şi tu mă vei lămuri.»
5. Urechea mea auzise despre tine,
dar acum ochiul meu te vede.
6. De aceea îmi retrag cuvintele
şi stau plin de căinţă în ţărână şi în cenuşă“.
7. Şi, după ce Iehova i-a spus aceste cuvinte lui Iov, Iehova i-a zis lui Elifaz, temanitul:
„M-am aprins de mânie împotriva ta şi a celor doi tovarăşi ai tăi, pentru că n-aţi spus adevărul despre mine, aşa cum a făcut slujitorul meu Iov.
8. Acum luaţi pentru voi şapte tauri şi şapte berbeci, duceţi-vă la slujitorul meu Iov şi aduceţi pentru voi o jertfă arsă, iar slujitorul meu Iov se va ruga pentru voi. Numai pe el îl voi asculta ca să nu vă pedepsesc pentru nebunia voastră, pentru că n-aţi spus adevărul despre mine, aşa cum a făcut slujitorul meu Iov“.
9. Atunci Elifaz, temanitul, Bildad, şuhitul, şi Ţofar, naamatitul, s-au dus şi au făcut aşa cum le spusese Iehova, iar Iehova l-a ascultat pe Iov.
10. Iehova a pus capăt necazului lui Iov când acesta s-a rugat pentru tovarăşii lui şi Iehova i-a dat lui Iov tot ce fusese al lui, ba chiar mai mult, de două ori mai mult.
meniu prim"Adevărurile care rămân doar în minte și nu sunt trăite practic ne hrănesc tot atât de puțin ca o mâncare ce rămâne în cămară.
~ Richard Wurmbrand ~