Citește Biblia TLM Psalmii capitolul 57
1. Îndură-te de mine, o, Dumnezeule, îndură-te de mine,
căci în tine s-a refugiat sufletul meu
şi la umbra aripilor tale mă refugiez până trec necazurile!
trimiteri 4 2. Strig către Dumnezeu, către Cel Preaînalt, către adevăratul Dumnezeu, care le pune capăt de dragul meu.
trimiteri 1 3. El va trimite ajutor din cer şi mă va salva.
Îl va încurca pe cel ce vrea să mă muşte.
Sela.
Dumnezeu va trimite bunătatea sa iubitoare şi fidelitatea sa.
trimiteri 5 4. Sufletul meu este în mijlocul leilor.
Trebuie să mă culc printre distrugători, da, printre fiii oamenilor,
ai căror dinţi sunt suliţe şi săgeţi
şi a căror limbă este o sabie ascuţită.
trimiteri 3 5. Înalţă-te mai presus de ceruri, o, Dumnezeule!
Gloria ta să fie peste tot pământul!
trimiteri 2 6. Au pregătit un laţ pentru paşii mei;
sufletul mi s-a încovoiat.
Au săpat o groapă înaintea mea,
dar au căzut ei în ea.
Sela.
trimiteri 2 7. Inima mea este statornică, o, Dumnezeule,
inima mea este statornică!
Voi cânta, voi cânta melodii.
trimiteri 1 8. Trezeşte-te, gloria mea!
Trezeşte-te, liră şi tu, harpă!
Voi trezi zorile!
trimiteri 3 9. Te voi lăuda printre popoare, o, Iehova!
Îţi voi cânta melodii printre naţiuni!
trimiteri 1 10. Căci bunătatea ta iubitoare este mare, ajunge până la ceruri,
iar fidelitatea ta, până la nori.
trimiteri 4
meniu prim"Pesimistul vede dificultăți în orice oportunitate. Optimistul găsește oportunități în orice dificultate."
~ Winston Churchill ~