Citește Biblia TLM Psalmii capitolul 59
1. Scapă-mă de duşmanii mei, o, Dumnezeul meu!
Ocroteşte-mă de cei ce se ridică împotriva mea!
2. Scapă-mă de cei ce practică răul
şi salvează-mă de oamenii vinovaţi de sânge!
3. Căci iată că ei îmi pândesc sufletul,
cei puternici mă atacă,
deşi nu m-am răzvrătit, nici n-am păcătuit, o, Iehova!
4. Deşi n-am comis nicio nelegiuire, ei aleargă şi se pregătesc.
Scoală-te la chemarea mea şi priveşte!
5. Tu, o, Iehova, Dumnezeu al armatelor, tu eşti Dumnezeul lui Israel!
Trezeşte-te ca să-ţi îndrepţi atenţia spre toate naţiunile!
Nu-i arăta îndurare niciunuia dintre aceşti trădători răutăcioşi. Sela.
6. Ei se întorc întotdeauna seara,
latră ca nişte câini şi fac înconjurul oraşului.
7. Iată! Ei varsă din gura lor insulte,
săbii sunt pe buzele lor,
căci zic: „Cine aude?“
8. Dar tu, o, Iehova, vei râde de ei,
îţi vei bate joc de toate naţiunile.
9. O, Tăria mea, spre tine voi privi,
căci Dumnezeu este turnul meu tare!
10. Dumnezeul care manifestă bunătate iubitoare faţă de mine îmi va ieşi în întâmpinare,
Dumnezeu mă va face să-i privesc triumfător pe vrăjmaşii mei.
meniu prim"Dacă tot a luat foc casa, cel puțin să ne încălzim."
~ Proverb italian ~