Citește Biblia TLM Psalmii capitolul 72

Setări Biblia
11. Înaintea lui se vor prosterna toţi regii, toate naţiunile îi vor sluji.
trimiteri 1SMS
12. Căci el îl va scăpa pe săracul care strigă după ajutor, pe cel asuprit şi pe cel neajutorat.
trimiteri 1SMS
13. El va avea milă de cel de condiţie umilă şi de sărac, va salva sufletele săracilor.
SMS
14. Le va elibera sufletul de asuprire şi de violenţă şi sângele lor va fi preţios în ochii săi.
trimiteri 1SMS
15. Să trăiască şi să i se dea din aurul Şebei! Să se facă neîncetat rugăciuni pentru el, să fie binecuvântat toată ziua!
SMS
16. Va fi bogăţie de grâne pe pământ, pe vârful munţilor va fi belşug mare. Roadele lui vor fi asemenea copacilor Libanului, iar cei din oraş vor înflori ca iarba pământului.
trimiteri 1SMS
17. Numele lui să ţină pe timp indefinit, numele lui să dăinuie înaintea soarelui şi, prin el, ei să se binecuvânteze, iar toate naţiunile să-l numească fericit!
trimiteri 5SMS
18. Binecuvântat să fie Iehova Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel, singurul care face lucrări minunate!
trimiteri 6SMS
19. Binecuvântat să fie gloriosul său nume pe veşnicie şi gloria lui să umple întregul pământ! Amin şi amin.
trimiteri 3SMS
20. Aici se termină rugăciunile lui David, fiul lui Iese.
SMS

Pagina 2 din 2
capitolul 72 din 150
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Psalmii >> Citește Biblia TLM Psalmii capitolul 72 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Nu sunt supărat că m-ai mințit, sunt supărat că de acum încolo nu te pot crede."
~ Friedrich Nietzsche ~