Citește Biblia TLM Exodul capitolul 14
Ex 14.16Şi tu ridică-ţi toiagul, întinde-ţi mâna peste mare şi desparte-o, pentru ca fiii lui Israel să meargă prin mijlocul mării, pe pământ uscat.
Ps 66.6El a schimbat marea în pământ uscat
şi ei au traversat râul cu piciorul.
Acolo ne-am bucurat în el.
Ex 15.8Prin suflarea nărilor tale, apele s-au îngrămădit,
au rămas nemişcate ca un dig împotriva valurilor,
talazurile s-au închegat în inima mării.
Ios 3.16atunci apele care veneau din amonte au stat în loc. S-au ridicat ca un dig foarte departe, la Adam, oraşul de lângă Ţaretan, iar apele care coborau spre marea Arabei, Marea Sărată, s-au scurs. Apele s-au despărţit, iar poporul a trecut în dreptul Ierihonului.
Ios 4.23când Iehova, Dumnezeul vostru, a secat apele Iordanului dinaintea lor până au trecut, aşa cum a făcut Iehova, Dumnezeul vostru, la Marea Roşie, când a secat-o dinaintea noastră până am trecut,
Neem 9.11Ai despărţit marea înaintea lor şi ei au trecut prin mijlocul mării pe pământ uscat, iar pe urmăritorii lor i-ai azvârlit în adâncuri ca pe o piatră în ape puternice.
Ps 74.13Tu ai răscolit marea cu puterea ta,
ai zdrobit capetele monştrilor marini în ape.
Ps 106.9Astfel, el a certat Marea Roşie şi, în cele din urmă, ea a secat;
i-a făcut să umble prin adâncul de ape ca prin pustiu.
Ps 114.3Marea a văzut şi a luat-o la fugă,
iar Iordanul s-a întors.
Isa 63.12Cel ce a făcut ca braţul Său frumos să meargă la dreapta lui Moise, Cel ce a despărţit apele dinaintea lor ca să-şi facă un nume veşnic,
Pagina 1 din 1
meniu prim"Mai bine să fie bine decât să fie rău."
~ Logica lu Gâgă ~