Citește Biblia TLM Exodul capitolul 16
11. Şi Iehova i-a vorbit iarăşi lui Moise, zicând:
12. „Am auzit murmurele fiilor lui Israel. Vorbeşte-le şi spune-le: «Între cele două seri o să mâncaţi carne, iar dimineaţă o să vă săturaţi cu pâine; şi veţi şti că eu sunt Iehova, Dumnezeul vostru»“.
13. Seara au venit prepeliţe şi au acoperit tabăra, iar dimineaţă se formase un strat de rouă în jurul taberei.
14. După un timp, stratul de rouă s-a ridicat şi iată că pe suprafaţa pustiului era ceva mărunt ca nişte grăunţe, mărunt ca bruma pe pământ.
15. Când fiii lui Israel au văzut aceasta, au început să-şi zică unul altuia: „Ce-i asta?“ Căci nu ştiau ce era. De aceea, Moise le-a spus: „Este pâinea pe care Iehova v-a dat-o ca hrană.
16. Iată cuvântul pe care l-a poruncit Iehova: «Strângeţi din ea, fiecare atât cât poate să mănânce. Să luaţi câte un omer de persoană, după numărul sufletelor pe care le are fiecare în cortul său»“.
17. Fiii lui Israel au făcut aşa şi au început s-o strângă; unii au strâns mult, iar alţii puţin.
18. Când o măsurau cu omerul, cel care adunase mult nu avea în plus, iar cel care adunase puţin nu ducea lipsă. Fiecare strângea atât cât putea să mănânce.
19. Atunci Moise le-a zis: „Nimeni să nu lase ceva din ea până dimineaţă“.
20. Dar n-au ascultat de Moise. Când unii au lăsat din ea până dimineaţă, a făcut viermi şi s-a stricat. De aceea, Moise s-a mâniat pe ei.
meniu prim"Lumea este plină de cactuși, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne așezăm pe ei."
~ Will Foley ~