Citește Biblia TLM Exodul capitolul 19
Ps 144.5O, Iehova, apleacă-ţi cerurile ca să cobori!
Atinge munţii ca să fumege!
Apoc 15.8Sanctuarul s-a umplut de fum datorită gloriei lui Dumnezeu şi datorită puterii sale şi nimeni n-a putut să intre în sanctuar până nu s-au terminat cele şapte plăgi ale celor şapte îngeri.
Ps 68.8pământul s-a zguduit,
cerul a picurat înaintea lui Dumnezeu,
muntele Sinai s-a zguduit înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel.
Ps 77.18Zgomotul tunetului tău era ca al roţilor de car,
fulgerele au luminat solul,
pământul s-a cutremurat şi s-a zguduit.
Ps 114.7Tremură, pământule, din cauza Domnului,
din cauza Dumnezeului lui Iacob,
Ier 4.24Am privit munţii şi iată că se zguduiau, iar dealurile se clătinau toate.
Evr 12.26Atunci glasul său a clătinat pământul, dar acum el a promis, zicând: „Voi zgudui încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul“.
meniu prim"Spui că iubești ploaia, dar folosești umbrela când mergi prin ea. Spui că iubești soarele, dar cauți umbra când strălucește. Spui că iubești vântul, dar închizi fereastra când bate. De aceea sunt speriat când spui că mă iubești."
~ Bob Marley ~