Citește Biblia TLM Exodul capitolul 38

Setări Biblia
21. Iată lucrurile inventariate ale tabernacolului, ale tabernacolului Mărturiei, care au fost inventariate la porunca lui Moise — serviciu făcut de leviţi sub îndrumarea lui Itamar, fiul preotului Aaron.
trimiteri 8SMS
22. Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din tribul lui Iuda, a făcut tot ce-i poruncise Iehova lui Moise.
trimiteri 1SMS
23. Împreună cu el era Oholiab, fiul lui Ahisamac, din tribul lui Dan, meşteşugar, broder şi ţesător cu fir albastru, cu lână vopsită în purpuriu, cu fire vopsite în stacojiu şi cu in fin.
SMS
24. Tot aurul folosit la lucru pentru întreaga lucrare de la locul sfânt cântărea cât aurul ofrandei legănate: douăzeci şi nouă de talanţi şi şapte sute treizeci de sicli, după siclul locului sfânt.
trimiteri 5SMS
25. Argintul de la cei înregistraţi din adunare a fost de o sută de talanţi şi o mie şapte sute şaptezeci şi cinci de sicli, după siclul locului sfânt.
SMS
26. Jumătatea de siclu pentru fiecare persoană era jumătate de siclu după siclul locului sfânt, pentru fiecare bărbat înregistrat, de la vârsta de douăzeci de ani în sus; aceştia erau în total şase sute trei mii cinci sute cincizeci.
trimiteri 2SMS
27. La turnarea postamentelor cu scobitură pentru cep ale locului sfânt şi a postamentelor cu scobitură pentru cep ale perdelei s-au folosit o sută de talanţi de argint. O sută de postamente cu scobitură pentru cep reprezentau o sută de talanţi, un talant pentru un postament cu scobitură pentru cep.
trimiteri 1SMS
28. Din cei o mie şapte sute şaptezeci şi cinci de sicli a făcut ştifturile pentru stâlpi, a îmbrăcat vârfurile acestora şi le-a unit.
SMS
29. Arama ofrandei legănate a fost de şaptezeci de talanţi şi două mii patru sute de sicli.
SMS
30. Cu aceasta a început să facă postamentele cu scobitură pentru cep de la intrarea cortului întâlnirii, altarul de aramă cu grătarul lui de aramă şi toate ustensilele altarului,
SMS
|
Pagina 3 din 4
Sari la pagina:
capitolul 38 din 40
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Exodul >> Citește Biblia TLM Exodul capitolul 38 | pagina 3 | FiiLumina
meniu prim
"Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce."
~ Mark Twain ~