Citește Biblia TLM Proverbele capitolul 8
21. ca să le dau bogăţii adevărate celor ce mă iubesc şi să le păstrez cămările pline.
22. Iehova m-a adus în existenţă ca început al căii sale, prima dintre lucrările lui de demult.
23. Am fost aşezată din timpuri indefinite, de la început, înainte de a fi pământul.
24. Am fost adusă în existenţă ca în durerile naşterii când încă nu erau adâncuri de ape, nici izvoare pline cu apă.
25. Am fost adusă în existenţă ca în durerile naşterii înainte să fi fost întemeiaţi munţii, înaintea dealurilor,
26. când el încă nu făcuse pământul, nici câmpiile, nici primii bulgări de ţărână ai pământului roditor.
27. Când a pregătit cerurile, eu eram acolo; când a trasat un cerc pe faţa adâncului de ape,
28. când a întărit norii sus, când a întărit izvoarele adâncului de ape,
29. când a stabilit un hotar mării, pentru ca apele să nu treacă peste ordinul lui, când a hotărât temeliile pământului,
30. atunci eram lângă el ca meşter iscusit şi zi de zi îmi arăta afecţiune, iar eu mă bucuram tot timpul înaintea lui,
meniu prim"Mai bine să fie bine decât să fie rău."
~ Logica lu Gâgă ~