Citește Biblia TLM Isaia capitolul 35
1. Pustiul şi ţinutul fără apă vor exulta, iar câmpia aridă se va bucura şi va înflori ca şofranul.
2. Va înflori şi se va bucura, da, se va bucura cu strigăte de veselie. I se va da gloria Libanului, splendoarea Carmelului şi a Saronului. Oamenii vor vedea gloria lui Iehova, splendoarea Dumnezeului nostru.
3. Întăriţi mâinile slabe şi întăriţi genunchii care se clatină!
4. Spuneţi-le celor cu inima neliniştită: „Fiţi tari! Nu vă temeţi! Iată că Dumnezeul vostru va veni cu răzbunare, da, Dumnezeu va veni cu o răsplată! El însuşi va veni şi vă va salva“.
5. Atunci ochii orbilor se vor deschide şi urechile surzilor se vor destupa.
6. Atunci şchiopul va sări ca un cerb şi limba mutului va striga de veselie. Căci în pustiu vor ţâşni ape, iar în câmpia aridă torente.
7. Pământul ars de căldură se va preface într-un iaz cu trestii, iar pământul însetat, în izvoare de apă. În locuinţa şacalilor, în locul lor de odihnă, va fi iarbă verde cu trestii şi papirus.
8. Acolo va fi un drum mare, da, o cale şi ea va fi numită Calea Sfinţeniei. Cel necurat nu va trece pe ea. Ea va fi pentru cel ce umblă pe cale, iar nebunii nu vor rătăci pe ea.
9. Niciun leu nu va fi acolo şi niciun animal sălbatic de pradă nu va veni acolo. Niciunul nu se va găsi acolo. Cei răscumpăraţi vor umbla pe ea.
10. Cei răscumpăraţi de Iehova se vor întoarce şi vor veni la Sion cu strigăte de bucurie. O bucurie veşnică le va încununa capul. Vor găsi bucurie şi veselie, iar durerea şi suspinul vor dispărea.
Pagina 1 din 1
meniu prim"Omul înțelept nu spune tot ce gândește, dar ce spune, gândește."
~ Aristotel ~