Citește Biblia TLM Isaia capitolul 45

Setări Biblia
1. Iată ce i-a spus Iehova unsului său, Cirus, pe care l-am apucat de mâna dreaptă ca să supun naţiunile înaintea lui şi să dezleg astfel centura de pe şoldurile regilor, ca să deschid înaintea lui porţile cu două canaturi şi, astfel, porţile să nu mai fie închise:
Isa 41.13
Căci eu, Iehova, Dumnezeul tău, te iau de mâna dreaptă, eu, Cel care-ţi spune: «Nu te teme! Eu te voi ajuta!» ;Isa 41.2
Cine a ridicat de la răsărit pe cineva? Cine l-a chemat în dreptate la picioarele Sale, ca să dea naţiunile înaintea sa şi să-l facă să supună regi? Cine le-a dat pradă sabiei lui ca să ajungă ca praful, astfel că au fost mânate cu arcul său ca paiele din mirişte? ;Dan 5.30
Chiar în noaptea aceea, Belşaţar, regele caldeean, a fost omorât. ;
2. „Eu însumi voi merge înaintea ta şi voi netezi pământul denivelat. Voi sfărâma porţile de aramă şi voi tăia zăvoarele de fier.
Isa 40.4
Orice vale să fie ridicată şi orice munte şi deal să fie coborâte! Locul denivelat va deveni neted şi locul accidentat, câmpie. ;Ps 107.16
Căci el a zdrobit porţile de aramă şi a tăiat zăvoarele de fier. ;
3. Îţi voi da comorile din întuneric şi comorile ascunse în locuri tainice, ca să ştii că eu sunt Iehova, Cel ce te cheamă pe nume, Dumnezeul lui Israel.
Isa 41.23
Spuneţi-ne lucrurile care se vor întâmpla după aceea, ca să ştim că sunteţi dumnezei! Da, faceţi bine sau faceţi rău, ca să ne uităm în jur şi să vedem cu toţii. ;Ex 33.12-17
Şi Moise i-a spus lui Iehova: „Iată că tu îmi zici: «Scoate acest popor», dar nu mi-ai făcut cunoscut pe cine vei trimite cu mine. Mai mult, tu ai spus: «Te cunosc pe nume şi ai găsit favoare în ochii mei». ;Isa 43.1
Şi acum, iată ce a spus Iehova, Creatorul tău, o, Iacob, şi Cel ce te-a întocmit, o, Israele: „Nu te teme, căci te-am răscumpărat! Te-am chemat pe nume, eşti al meu. ;Isa 49.1
Ascultaţi-mă, insule, şi luaţi seama, popoare îndepărtate! Iehova m-a chemat când eram în pântece. El a amintit numele meu când eram înăuntrul mamei mele. ;
4. De dragul slujitorului meu Iacob şi al lui Israel, alesul meu, te-am chemat pe nume. Ţi-am dat un nume demn de onoare, deşi nu m-ai cunoscut.
Isa 44.1
Acum ascultă, Iacob, slujitorul meu, şi tu, Israel, pe care te-am ales! ;1Tes 4.5
nu în pofte sexuale lacome, asemenea naţiunilor care nu-l cunosc pe Dumnezeu, ;
5. Eu sunt Iehova şi nu este altul. În afară de mine nu există alt Dumnezeu. Te voi încinge strâns, deşi nu m-ai cunoscut,
Deut 4.35-39
Ţie ţi s-a arătat, ca să ştii că Iehova este adevăratul Dumnezeu; nu există altul în afară de el. ;Deut 32.39
Vedeţi acum că eu sunt Dumnezeu şi nu există alţi dumnezei împreună cu mine. Eu omor şi eu dau viaţă. Eu rănesc grav şi eu voi vindeca, şi nu există nimeni care să smulgă ceva din mâna mea. ;Isa 44.8
Să nu vă fie frică şi să nu vă înspăimântaţi! Oare nu te-am făcut eu de atunci să auzi lucrul acesta şi nu ţi l-am spus eu? Voi sunteţi martorii mei. Există oare alt Dumnezeu în afară de mine? Nu, nu există nicio Stâncă. Nu cunosc alta».“ ;Isa 46.9
Amintiţi-vă de lucrurile dintâi, de demult, că eu sunt Cel Divin şi că nu există alt Dumnezeu, nici altcineva ca mine, ;Isa 45.14-18.21-22
Iată ce a zis Iehova: „Lucrătorii neplătiţi ai Egiptului, negustorii Etiopiei şi sabeenii, bărbaţi înalţi, vor veni la tine şi vor fi ai tăi. Vor merge în urma ta, vor veni legaţi cu obezi şi se vor pleca înaintea ta. Ţi se vor ruga, spunând: «Dumnezeu este cu tine şi nu este altul. Nu există alt Dumnezeu»“. ;Ps 18.32-39
Adevăratul Dumnezeu mă încinge cu putere şi îmi face perfectă calea, ;
6. ca să se ştie de la răsăritul soarelui şi de la apus că nu este nimeni în afară de mine. Eu sunt Iehova şi nu este altul.
Ps 102.15
Naţiunile se vor teme de numele lui Iehova şi toţi regii pământului de gloria ta. ;Isa 37.20
Şi acum, o, Iehova, Dumnezeul nostru, salvează-ne din mâna lui, pentru ca toate regatele pământului să ştie că tu, o, Iehova, numai tu eşti Dumnezeu!“ ;Mal 1.11
„Căci de la răsăritul soarelui până la apusul soarelui numele meu va fi mare printre naţiuni. Peste tot va fi făcut să se înalţe fum de jertfă şi va fi adusă numelui meu o ofrandă, un dar curat, căci numele meu va fi mare printre naţiuni“, a spus Iehova al armatelor. ;
7. Eu, Iehova, care am întocmit lumina şi am creat întunericul, care am făcut pacea şi am creat nenorocirea, eu fac toate aceste lucruri.
Amos 3.6
Dacă sună cornul în oraş, oare nu tremură poporul? Dacă se întâmplă o nenorocire în oraş, oare nu Iehova a acţionat? ;
8. O, ceruri, picuraţi de sus! Să curgă dreptatea din cerurile înnorate! Să se deschidă pământul, să dea ca rod salvarea şi, în acelaşi timp, să facă să răsară dreptatea! Eu, Iehova, am creat aceste lucruri“.
Ps 72.3
Munţii să dea pace poporului şi colinele, la fel, prin dreptate. ;Ps 85.11
Fidelitatea va răsări din pământ şi dreptatea va privi din ceruri. ;
9. Vai de acela care se ceartă cu Cel ce l-a întocmit, ca un ciob de lut cu alte cioburi ale pământului! Îi va spune oare argila celui ce o întocmeşte: „Ce faci?“ Şi va spune lucrarea ta: „El n-are mâini“?
Isa 64.8
Şi acum, o, Iehova, tu eşti Tatăl nostru! Noi suntem lutul şi tu eşti Olarul nostru. Suntem cu toţii lucrarea mâinii tale. ;Isa 29.16
Cât de degradaţi sunteţi! Trebuie oare socotit olarul ca lutul? Căci poate lucrul făcut să spună despre cel ce l-a întocmit: „Nu m-a făcut“? Şi poate lucrul întocmit să spună despre cel ce l-a întocmit: „N-a avut pricepere“? ;Ier 18.6
„«Nu pot eu să fac cu voi ca olarul acesta, casă a lui Israel?», zice Iehova. «Iată, ca lutul în mâna olarului, aşa sunteţi voi în mâna mea, casă a lui Israel! ;Rom 9.20
Dar, de fapt, cine eşti tu, omule, să-i întorci vorba lui Dumnezeu? Îi va spune lucrul modelat celui ce l-a modelat: „De ce m-ai făcut aşa?“ ;
10. Vai de acela care îi spune unui tată: „Ce copil poate să ţi se nască?“ şi soţiei: „Pentru cine ai durerile naşterii?“

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 45 din 66
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Isaia >> Citește Biblia TLM Isaia capitolul 45 | FiiLumina
meniu prim
"Cel mai frumos dar făcut cuiva este speranța!"
~ Anatole France ~