Citește Biblia TLM Isaia capitolul 57
Iov 6.10Da, aceasta ar mai fi o mângâiere pentru mine;
aş sări de bucurie în durerile mele cumplite,
chiar dacă el n-ar avea îndurare, căci n-am ascuns cuvintele Celui Sfânt.
Luc 1.49pentru că Cel puternic a făcut fapte mari pentru mine şi sfânt este numele său.
Ps 68.4Cântaţi-i lui Dumnezeu, cântaţi melodii numelui său!
Înălţaţi-i o cântare Celui ce trece prin câmpiile aride,
lui Iah, căci acesta este numele său, şi jubilaţi înaintea lui!
Zah 2.13Să tacă orice carne înaintea lui Iehova, căci el s-a sculat din locuinţa sa sfântă!
Ps 34.18Iehova este lângă cei cu inima frântă
şi îi salvează pe cei cu spiritul zdrobit.
Ps 51.17Jertfele pentru Dumnezeu sunt un spirit frânt;
o, Dumnezeule, tu nu vei dispreţui o inimă frântă şi zdrobită!
Ps 138.6Căci Iehova este înălţat şi totuşi îl vede pe cel umil,
dar pe cel îngâmfat îl ţine departe.
Isa 66.2„Mâna mea a făcut toate aceste lucruri, astfel că toate au venit în existenţă“, zice Iehova. „Iată deci spre cine voi privi: spre cel năpăstuit şi cu spiritul zdrobit, care tremură la cuvântul meu.
Ps 147.3Îi vindecă pe cei cu inima frântă
şi le pansează rănile care dor.
Isa 61.1Spiritul Domnului Suveran Iehova este peste mine, pentru că Iehova m-a uns să le anunţ vestea bună celor smeriţi. El m-a trimis să-i pansez pe cei cu inima frântă, să le vestesc captivilor libertatea şi prizonierilor deschiderea largă a ochilor,
Pagina 1 din 1
meniu prim"Nu e nimic mai interesant decât să te întorci într-un loc care a rămas neschimbat ca să îți dai seama cât de mult te-ai schimbat tu."
~ Nelson Mandela ~