Citește Biblia TLM Isaia capitolul 6
1. În anul morţii regelui Ozia l-am văzut pe Iehova stând pe un tron măreţ şi înălţat, iar poalele veşmântului său umpleau templul.
2. Deasupra lui stăteau nişte serafimi. Fiecare avea şase aripi. Cu două îşi acoperea faţa, cu două îşi acoperea picioarele, iar cu două zbura.
3. Şi strigau unul către celălalt şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Iehova al armatelor! Tot pământul este plin de gloria sa!“
4. Uşorii pragurilor se cutremurau la glasul celor ce strigau, iar casa s-a umplut de fum.
5. Atunci am spus: „Vai de mine! Sunt ca mort, fiindcă sunt un om cu buze necurate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate. Ochii mei l-au văzut pe Rege, pe Iehova al armatelor!“
6. Dar unul dintre serafimi a zburat spre mine şi avea în mână un cărbune incandescent pe care-l luase cu cleştele de pe altar.
7. Mi-a atins gura şi a spus: „Iată! Acesta ţi-a atins buzele şi nelegiuirea ţi-a fost îndepărtată, iar păcatul tău este ispăşit“.
8. Apoi am auzit glasul lui Iehova spunând: „Pe cine să trimit şi cine va merge pentru noi?“ Atunci eu am zis: „Iată-mă! Trimite-mă!“
9. Şi el a spus: „Du-te şi spune acestui popor: «Întruna auziţi, dar nu înţelegeţi; întruna vedeţi, dar nu învăţaţi».
10. Fă insensibilă inima acestui popor, astupă-le urechile şi lipeşte-le ochii ca să nu vadă cu ochii, să nu audă cu urechile, să nu înţeleagă cu inima şi să nu se întoarcă şi să se vindece!“
meniu prim"Prețul măreției este responsabilitatea."
~ Sir Winston Churchill ~