Citește Biblia TLM Ieremia capitolul 35
2Imp 10.15Plecând de acolo, l-a întâlnit pe Ionadab, fiul lui Recab, care venea în întâmpinarea lui. Atunci l-a binecuvântat şi i-a spus: „Este inima ta dreaptă faţă de mine, cum este inima mea faţă de inima ta?“
Ionadab a răspuns: „Este“.
„Dacă este, dă-mi mâna.“
Şi el i-a dat mâna. Atunci Iehu l-a urcat cu el în car.
1Cron 2.55Familiile scribilor care locuiau la Iabeţ au fost tiratiţii, şimeatiţii şi sucatiţii. Aceştia au fost cheniţii care au ieşit din Hammat, tatăl casei lui Recab.
1Imp 6.5Apoi a construit o anexă de jur împrejur, lipită de zidul casei, lipită de zidurile casei de jur împrejurul Sfintei şi Sfintei Sfintelor, şi a făcut camere laterale de jur împrejur.
Pagina 1 din 1
meniu prim"Spui că iubești ploaia, dar folosești umbrela când mergi prin ea. Spui că iubești soarele, dar cauți umbra când strălucește. Spui că iubești vântul, dar închizi fereastra când bate. De aceea sunt speriat când spui că mă iubești."
~ Bob Marley ~