Citește Biblia TLM Ezechiel capitolul 17

Setări Biblia
11. Şi cuvântul lui Iehova a venit iarăşi la mine, zicând:
SMS
12. „Spune, te rog, acestei case răzvrătite: «Oare nu ştiţi ce înseamnă aceste lucruri?» Spune: «Iată că regele Babilonului a venit la Ierusalim, i-a luat pe rege şi pe prinţi şi i-a dus la el în Babilon.
trimiteri 4SMS
13. Apoi a luat pe cineva din sămânţa regală, a încheiat cu el un legământ şi l-a pus sub jurământ; iar pe oamenii de seamă ai ţării i-a dus,
trimiteri 2SMS
14. pentru ca regatul să fie înjosit, să nu se poată înălţa şi, prin respectarea legământului, să stea în picioare.
trimiteri 2SMS
15. Dar, în cele din urmă, el s-a răzvrătit împotriva lui, trimiţându-şi mesagerii în Egipt ca să-i dea cai şi un popor numeros. Va reuşi el? Va scăpa oare cel care face aceste lucruri şi care a încălcat legământul? Va scăpa el?»
trimiteri 1SMS
16. «„Viu sunt eu“, zice Domnul Suveran Iehova, „că acolo va muri, chiar în Babilon, în ţinutul regelui care l-a pus rege pe cel ce şi-a dispreţuit jurământul şi a încălcat legământul.
trimiteri 4SMS
17. Faraonul nu-l va ajuta în război cu o armată mare şi cu o adunare numeroasă, ridicând un meterez de asediu şi construind un zid de asediu ca să nimicească multe suflete.
trimiteri 3SMS
18. A dispreţuit un jurământ, încălcând un legământ; iată, a bătut palma, şi totuşi a făcut toate aceste lucruri. Nu va scăpa“.»
trimiteri 2SMS
19. «De aceea, iată ce a spus Domnul Suveran Iehova: „Viu sunt eu că, în mod sigur, voi aduce asupra capului său jurământul meu, pe care l-a dispreţuit, şi legământul meu, pe care l-a încălcat.
SMS
20. Îmi voi arunca peste el plasa de vânătoare şi va fi prins în plasa mea; îl voi duce în Babilon şi mă voi judeca acolo cu el pentru că a lucrat cu infidelitate faţă de mine.
trimiteri 3SMS
|
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 17 din 48
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Ezechiel >> Citește Biblia TLM Ezechiel capitolul 17 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Omul înțelept nu spune tot ce gândește, dar ce spune, gândește."
~ Aristotel ~