Citește Biblia TLM Daniel capitolul 7

Setări Biblia
1. În primul an al lui Belşaţar, regele Babilonului, Daniel a văzut un vis şi nişte viziuni când era culcat în patul său. Atunci a aşternut în scris visul şi a istorisit totul.
2. Daniel a zis: „M-am uitat în viziunile mele din timpul nopţii şi iată că cele patru vânturi ale cerurilor răscoleau marea imensă.
3. Şi din mare au ieşit patru fiare uriaşe, diferite una de alta.
4. Prima era ca un leu şi avea aripi de acvilă. M-am uitat până când i-au fost smulse aripile. Ea a fost ridicată de la pământ şi a fost făcută să stea în două picioare ca un om şi i s-a dat o inimă de om.
5. Şi iată: o altă fiară, a doua, care era ca un urs. Ea s-a ridicat pe o parte şi avea trei coaste în gură, între dinţi. Şi i s-a spus: «Ridică-te şi mănâncă multă carne!»
6. După aceea m-am uitat şi iată: o altă fiară, care era ca un leopard, dar care avea pe spate patru aripi ca de pasăre. Fiara avea patru capete şi i s-a dat stăpânire.
7. După aceea m-am uitat în viziunile nopţii şi iată: o a patra fiară, înfricoşătoare, grozav de înspăimântătoare şi neobişnuit de puternică. Ea avea dinţi mari de fier. Devora şi zdrobea, iar ce rămânea călca în picioare. Era diferită de toate celelalte fiare dinaintea ei şi avea zece coarne.
8. În timp ce priveam coarnele, iată că în mijlocul lor a ieşit un alt corn, mic, şi trei dintre primele coarne au fost smulse dinaintea lui. Şi iată că pe acest corn erau ochi ca ochii de om şi o gură care vorbea lucruri mari.
9. M-am uitat până când au fost puse nişte tronuri şi Cel Bătrân de Zile s-a aşezat. Hainele sale erau albe ca zăpada şi părul capului său era ca lâna curată. Tronul său era flăcări de foc, iar roţile acestuia erau un foc arzător.
10. Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea lui. O mie de mii îi slujeau şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea lui. S-a întrunit Curtea şi au fost deschise nişte cărţi.

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 7 din 12
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Daniel >> Citește Biblia TLM Daniel capitolul 7 | FiiLumina
meniu prim
"Adevărul n-are nevoie de apărare. Cum n-ai să învelești soarele intr-o pătură ca să-l ferești, tot așa și adevărul. Lasă-l să lumineze."
~ Richard Wurmbrand ~