Citește Biblia TLM Osea capitolul 8
1. „Pune cornul la gură! Împotriva casei lui Iehova vine cineva ca o acvilă, pentru că au încălcat legământul meu şi s-au răzvrătit împotriva legii mele.
2. Ei strigă fără încetare către mine: «O, Dumnezeul meu, noi te cunoaştem, noi, Israelul!»
3. Israel a respins binele. Să-l urmărească duşmanul!
4. Au pus regi, dar nu prin mine. Au pus prinţi fără ca eu să ştiu. Şi-au făcut idoli din argintul şi aurul lor, doar ca să fie nimiciţi.
5. Viţelul tău a fost respins, Samaria! M-am aprins de mânie împotriva lor. Până când vor fi incapabili să se cureţe?
6. Căci este din Israel. L-a făcut un meşteşugar şi el nu este Dumnezeu. Viţelul Samariei va ajunge numai aşchii.
7. Căci ei seamănă vânt şi vor secera furtună. Nicăieri nu mai sunt holde. Nimic din ce răsare nu mai dă făină. Şi chiar dacă ar da, ar înghiţi-o străinii.
8. Israel va fi înghiţit. Acum va ajunge printre naţiuni ca un vas în care nu-ţi găseşti plăcerea.
9. Căci au urcat la Asiria, ca o zebră singuratică. Efraim şi-a plătit amanţi.
10. Chiar dacă îi plăteşte dintre naţiuni, acum îi voi aduna; şi pentru scurt timp vor avea dureri cumplite din cauza poverii regelui şi a prinţilor.
meniu prim"Prețul măreției este responsabilitatea."
~ Sir Winston Churchill ~