Citește Biblia TLM Ioel capitolul 1
1. Iată cuvântul lui Iehova care a venit la Ioel, fiul lui Petuel:
2. „Ascultaţi, bătrânilor, şi plecaţi-vă urechea, toţi locuitorii ţării! S-a mai întâmplat aşa ceva în zilele voastre sau în zilele strămoşilor voştri?
3. Povestiţi-le fiilor voştri, iar fiii voştri, fiilor lor şi fiii lor, generaţiei următoare.
4. Ce a lăsat omida a mâncat lăcusta, ce a lăsat lăcusta a mâncat larva de lăcustă şi ce a lăsat larva de lăcustă a mâncat gândacul.
5. Treziţi-vă, beţivilor, şi plângeţi! Urlaţi, toţi băutorii de vin, după vinul nou, fiindcă v-a fost luat de la gură!
6. Căci în ţara mea a urcat o naţiune puternică şi fără număr. Dinţii ei sunt dinţi de leu şi are fălci de leu.
7. Ea mi-a făcut via un motiv de uluire şi smochinul, o buturugă. Le-a dezgolit şi le-a aruncat. Ramurile lor au ajuns albe.
8. Vaită-te, aşa cum se vaită fecioara încinsă cu pânză de sac după soţul tinereţii ei!
9. Ofranda de cereale şi ofranda de băutură au încetat la casa lui Iehova. Preoţii, slujitorii lui Iehova, jelesc.
10. Ogorul a fost pustiit, pământul jeleşte, fiindcă cerealele au fost distruse, vinul nou a secat, uleiul nu mai este.
meniu prim"Soarele strălucește, ne încălzește și ne luminează, iar noi nu suntem deloc curioși de ce se întâmplă asta; cu toate acestea, încercăm să găsim explicația răului, durerii, foamei, țânțarilor și a oamenilor proști."
~ Ralph Waldo Emerson ~