Citește Biblia TLM Leviticul capitolul 27
1. Şi Iehova a continuat să-i vorbească lui Moise, zicând:
2. „Vorbeşte-le fiilor lui Israel şi spune-le: «Dacă un om îi face o făgăduinţă specială lui Iehova, oferindu-i suflete potrivit valorii stabilite,
3. atunci, pentru un bărbat între douăzeci şi şaizeci de ani, valoarea stabilită să fie de cincizeci de sicli de argint, după siclul locului sfânt.
4. Dar dacă este vorba de o femeie, valoarea stabilită să fie de treizeci de sicli.
5. Dacă are vârsta între cinci şi douăzeci de ani, atunci valoarea stabilită pentru bărbat să fie de douăzeci de sicli, iar pentru femeie, de zece sicli.
6. Iar dacă are vârsta între o lună şi cinci ani, atunci valoarea stabilită pentru băiat să fie de cinci sicli de argint şi valoarea stabilită pentru fată să fie de trei sicli de argint.
7. Dacă are vârsta de la şaizeci de ani în sus, valoarea stabilită pentru bărbat să fie de cincisprezece sicli, iar pentru femeie, de zece sicli.
8. Dar dacă el a ajuns prea sărac pentru a plăti valoarea stabilită, atunci să pună persoana să stea înaintea preotului, iar preotul să stabilească valoarea acesteia. Preotul îi va stabili valoarea potrivit cu ce poate plăti cel ce a făcut făgăduinţa.
9. Dacă este însă un animal care poate fi prezentat ca ofrandă lui Iehova, atunci tot ce-i va dărui omul acela lui Iehova să devină un lucru sfânt.
10. Nu poate să-l înlocuiască şi nu poate să-l schimbe dând unul bun pentru unul rău sau unul rău pentru unul bun. Dar dacă-l schimbă, dând animal pentru animal, atunci atât acesta, cât şi cel cu care s-a făcut schimb să devină sfinte.
meniu prim"Există o categorie specială de surzi: aceia care nu vor să audă decât ce spun ei.”
~ Tudor Mușatescu ~