Citește Biblia TLM Ţefania capitolul 1

Setări Biblia
2Imp 23.12
Regele a dărâmat altarele de deasupra camerei aflate pe acoperişul casei lui Ahaz, pe care le făcuseră regii lui Iuda, precum şi altarele pe care le făcuse Manase în cele două curţi ale casei lui Iehova. Le-a zdrobit acolo şi le-a aruncat pulberea în valea Chedron.
Ier 19.13
Iar casele Ierusalimului şi casele regilor lui Iuda vor ajunge necurate ca Tofetul, da, toate casele pe acoperişurile cărora au făcut să se înalţe fum de jertfă pentru armata cerurilor şi pe care au turnat ofrande de băutură altor dumnezei»“.
1Imp 18.21
Atunci Ilie s-a apropiat de întregul popor şi a zis: „Până când veţi şchiopăta între două păreri? Dacă Iehova este adevăratul Dumnezeu, urmaţi-l pe el, dar dacă este Baal, urmaţi-l pe el!“ Şi poporul nu i-a răspuns niciun cuvânt.
2Imp 17.33
Ei au ajuns să se teamă de Iehova, dar se închinau la dumnezeii lor, potrivit religiei naţiunilor din mijlocul cărora fuseseră duşi în exil.
Isa 48.1
Ascultaţi lucrul acesta, casă a lui Iacob, voi, care vă numiţi cu numele lui Israel şi care aţi ieşit din apele lui Iuda, voi, care juraţi pe numele lui Iehova şi care amintiţi de Dumnezeul lui Israel, dar nu în adevăr şi nici în dreptate!
Osea 4.15
Chiar dacă tu, Israel, comiţi fornicaţie, măcar Iuda să nu fie vinovată! Nu veniţi la Ghilgal, nu urcaţi la Bet-Aven şi nu juraţi spunând: «Viu este Iehova!»
Ios 23.7
şi să nu intraţi niciodată în mijlocul acestor naţiuni care au rămas cu voi. Să nu amintiţi numele dumnezeilor lor şi să nu juraţi pe ei, să nu le slujiţi şi să nu vă plecaţi înaintea lor.
1Imp 11.33
Şi aceasta pentru că m-au părăsit şi au început să se plece înaintea lui Aştoret, zeiţa sidonienilor, înaintea lui Chemoş, dumnezeul Moabului, şi înaintea lui Milcom, dumnezeul fiilor lui Amon, şi n-au umblat pe căile mele ca să facă ce este drept în ochii mei şi să respecte legile şi hotărârile mele judecătoreşti ca tatăl său, David.
Pagina 1 din 1
capitolul 1 din 3
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Capitolul 1 >> Citește Biblia TLM Ţefania capitolul 1 | FiiLumina
meniu prim
"Dacă vrei să cunoști un om cu adevărat, privește cum îi tratează pe cei inferiori, nu pe cei egali cu el."
~ J.K.Rowling ~