Citește Biblia TLM Ţefania capitolul 2

Setări Biblia
1. Strângeţi-vă! Da, strânge-te, naţiune fără ruşine!
trimiteri 1SMS
2. Înainte ca lucrurile hotărâte să aibă loc, înainte ca ziua să treacă aşa cum trece pleava, înainte să vină asupra voastră mânia aprinsă a lui Iehova, înainte să vină asupra voastră ziua mâniei lui Iehova,
trimiteri 5SMS
3. căutaţi-l pe Iehova, voi, toţi cei smeriţi de pe pământ, care îndepliniţi hotărârile sale judecătoreşti. Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia. Poate că veţi fi ascunşi în ziua mâniei lui Iehova.
trimiteri 6SMS
4. Căci Gaza va ajunge un oraş părăsit, iar Ascalonul va fi o întindere pustie. Asdodul va fi izgonit ziua în amiaza mare, iar Ecronul va fi smuls din rădăcină.
trimiteri 6SMS
5. „Vai de cei ce locuiesc în ţinutul de lângă mare, naţiunea cheretiţilor! Cuvântul lui Iehova este împotriva voastră. Canaan, ţară a filistenilor, şi pe tine te voi distruge şi nu vei mai avea niciun locuitor!
trimiteri 2SMS
6. Iar ţinutul de lângă mare va ajunge o păşune, cu fântâni pentru păstori şi cu ţarcuri de piatră pentru oi.
trimiteri 2SMS
7. Va ajunge ţinutul rămăşiţei casei lui Iuda. Acolo vor paşte. Seara se vor culca în casele Ascalonului. Căci Iehova, Dumnezeul lor, îşi va îndrepta atenţia spre ei şi-i va aduce înapoi pe captivii lor.“
trimiteri 11SMS
8. „Am auzit batjocura Moabului şi insultele fiilor lui Amon, cu care mi-au batjocorit poporul, îngâmfându-se şi ameninţându-le teritoriul.
trimiteri 4SMS
9. De aceea, viu sunt eu“, zice Iehova al armatelor, Dumnezeul lui Israel, „că Moabul va ajunge ca Sodoma şi fiii lui Amon, ca Gomora: un loc plin de urzici, o groapă de sare, o întindere pustie, pe timp indefinit. Rămăşiţa poporului meu le va jefui şi rămăşiţa naţiunii mele le va lua în stăpânire.
trimiteri 11SMS
10. Iată ce vor avea în locul mândriei lor, fiindcă au batjocorit poporul lui Iehova al armatelor, s-au îngâmfat şi l-au ameninţat.
trimiteri 2SMS

Pagina 1 din 2
capitolul 2 din 3
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Ţefania >> Citește Biblia TLM Ţefania capitolul 2 | FiiLumina
meniu prim
"Mai bine să fie bine decât să fie rău."
~ Logica lu Gâgă ~