Citește Biblia TLM Hagai capitolul 1
11. Am chemat uscăciunea peste pământ, peste munţi, peste cereale, peste vinul nou, peste ulei, peste roadele pământului, peste omul pământean, peste animalele domestice şi peste toată osteneala mâinilor voastre.»“
1Imp 17.1Şi Ilie, tişbitul, unul dintre locuitorii Galaadului, i-a zis lui Ahab: „Viu este Iehova, Dumnezeul lui Israel, înaintea căruia stau, că în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât la cuvântul meu!“
;
2Imp 8.1Elisei îi vorbise femeii pe al cărei fiu îl adusese la viaţă: „Ridică-te şi du-te, tu şi casa ta, şi locuieşte ca străină oriunde vei putea locui ca străină, căci Iehova a hotărât o foamete şi ea va veni peste ţară şapte ani“. ;
Hag 2.17V-am lovit cu tăciune, cu mană şi cu grindină, pe voi şi toată lucrarea mâinilor voastre, dar n-a fost nimeni printre voi care să se întoarcă la mine», zice Iehova.
;
12. Atunci Zorobabel, fiul lui Şealtiel, precum şi marele preot, Iosua, fiul lui Iehoţadac, şi toată rămăşiţa poporului au început să asculte de glasul lui Iehova, Dumnezeul lor, şi de cuvintele profetului Hagai, căci îl trimisese Iehova, Dumnezeul lor; şi poporul a început să se teamă de Iehova.
Ezra 5.2Atunci Zorobabel, fiul lui Şealtiel, şi Ieşua, fiul lui Iehoţadac, s-au ridicat şi au început reconstruirea casei lui Dumnezeu, care era în Ierusalim; profeţii lui Dumnezeu erau cu ei şi le dădeau ajutor. ;
13. Şi Hagai, mesagerul lui Iehova, a mai spus poporului, potrivit misiunii pe care mesagerul o primise de la Iehova, zicând: „«Eu sunt cu voi», zice Iehova“.
14. Şi Iehova a trezit spiritul guvernatorului lui Iuda, Zorobabel, fiul lui Şealtiel, şi spiritul marelui preot, Iosua, fiul lui Iehoţadac, precum şi spiritul întregii rămăşiţe a poporului şi ei au intrat şi au început munca în casa lui Iehova al armatelor, Dumnezeul lor.
2Cron 36.22În primul an al lui Cirus, regele Persiei, ca să se împlinească cuvântul lui Iehova rostit prin gura lui Ieremia, Iehova a trezit spiritul lui Cirus, regele Persiei, şi el a făcut în tot regatul său, prin viu grai şi în scris, o proclamaţie care zicea: ;
Ezra 1.1În primul an al lui Cirus, regele Persiei, ca să se împlinească cuvântul lui Iehova rostit prin gura lui Ieremia, Iehova a trezit spiritul lui Cirus, regele Persiei, şi el a făcut în tot imperiul său, prin viu grai şi în scris, o proclamaţie care zicea:
;
Hag 2.21„Spune-i lui Zorobabel, guvernatorul lui Iuda: «Voi zgudui cerurile şi pământul. ;
Ezra 5.2-8Atunci Zorobabel, fiul lui Şealtiel, şi Ieşua, fiul lui Iehoţadac, s-au ridicat şi au început reconstruirea casei lui Dumnezeu, care era în Ierusalim; profeţii lui Dumnezeu erau cu ei şi le dădeau ajutor. ;
15. Era în a douăzeci şi patra zi a lunii a şasea, în al doilea an al regelui Darius.
meniu prim"În viață avem tot atâtea ocazii speciale câte alegem să sărbătorim."
~ Robert Brault ~