Citește Biblia TLM Zaharia capitolul 2
1. Apoi mi-am ridicat ochii şi am privit; şi iată: era un om care avea în mână o funie de măsurat.
2. Eu am zis: „Unde te duci?“
El mi-a răspuns: „Să măsor Ierusalimul ca să văd ce lăţime şi ce lungime are“.
3. Şi iată că îngerul care vorbea cu mine a ieşit şi un alt înger i-a ieşit în întâmpinare.
4. Atunci el i-a zis: „Aleargă, vorbeşte-i acelui tânăr şi spune-i: «„Cetatea Ierusalimului va fi locuită ca nişte sate deschise, fără ziduri, din cauza mulţimii oamenilor şi a animalelor domestice din mijlocul ei.
5. Şi eu“, zice Iehova, „voi fi un zid de foc în jurul ei şi gloria mea va fi în mijlocul ei“»“.
6. „Fugiţi! Fugiţi din ţara de la nord“, zice Iehova.
„Căci v-am risipit în cele patru vânturi ale cerurilor“, zice Iehova.
7. „Fugi, Sionule, tu, care locuieşti la fiica Babilonului!
8. Căci iată ce a spus Iehova al armatelor, care, după ce a fost glorificat, m-a trimis la naţiunile care vă jefuiau: «Cine se atinge de voi se atinge de lumina ochilor mei.
9. Căci iată, îi ameninţ cu mâna şi vor fi o pradă pentru sclavii lor». Şi veţi şti că Iehova al armatelor m-a trimis.“
10. „Strigă cu putere şi bucură-te, fiică a Sionului! Căci iată că vin şi voi locui în mijlocul tău“, zice Iehova.
meniu prim"Ține un copac verde în inima ta și poate va sosi o pasăre cântătoare."
~ Proverb chinezesc ~