Citește Biblia TLM Numerele capitolul 14
21. Totuşi, viu sunt eu că tot pământul se va umple de gloria lui Iehova!
Ps 72.19Binecuvântat să fie gloriosul său nume pe veşnicie
şi gloria lui să umple întregul pământ!
Amin şi amin.
;
22. Dar toţi bărbaţii care au văzut gloria mea şi semnele pe care le-am făcut în Egipt şi în pustiu şi care totuşi m-au pus la încercare de zece ori şi n-au ascultat de glasul meu
Deut 1.35«Niciun om din generaţia aceasta rea nu va vedea ţara cea bună pe care am jurat că le-o dau părinţilor voştri, ;
Ps 95.11Cu privire la ei am jurat în mânia mea:
„Nu vor intra în odihna mea“.
;
Ps 106.26De aceea, el şi-a ridicat mâna şi a jurat cu privire la ei
că îi va face să cadă în pustiu,
;
Evr 3.17-18De asemenea, de cine s-a dezgustat Dumnezeu patruzeci de ani? Nu de cei care păcătuiseră şi ale căror cadavre au căzut în pustiu? ;
Gen 31.7Tatăl vostru şi-a bătut joc de mine şi mi-a schimbat plata de zece ori, însă Dumnezeu nu i-a permis să-mi facă rău. ;
23. nu vor vedea niciodată ţara despre care le-am jurat părinţilor lor. Da, cei ce mă dispreţuiesc nu o vor vedea.
Num 32.11«Bărbaţii care au ieşit din Egipt, de la douăzeci de ani în sus, nu vor vedea pământul despre care le-am jurat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacob, pentru că nu m-au urmat întru totul, ;
Ezec 20.15De asemenea, ridicându-mi mâna, le-am jurat în pustiu că nu-i voi duce în ţara pe care le-o dădusem, ţară în care curge lapte şi miere (ea este podoaba tuturor ţărilor), ;
24. Însă pe slujitorul meu Caleb, pentru că a avut în el un alt spirit şi m-a urmat întru totul, îl voi face să intre în ţara în care a mers şi urmaşii lui o vor lua în stăpânire.
Deut 1.36în afară de Caleb, fiul lui Iefune. El o va vedea şi lui îi voi da ţara în care a umblat, lui şi fiilor lui, pentru că l-a urmat întru totul pe Iehova. ;
Ios 14.6-14Atunci fiii lui Iuda s-au apropiat de Iosua, la Ghilgal, iar Caleb, fiul lui Iefune, chenizitul, i-a zis: „Tu cunoşti bine cuvântul pe care i l-a spus Iehova lui Moise, omul adevăratului Dumnezeu, despre mine şi despre tine la Cades-Barnea. ;
Num 32.12în afară de Caleb, fiul lui Iefune, chenizitul, şi de Iosua, fiul lui Nun, căci ei l-au urmat întru totul pe Iehova». ;
25. Deoarece amaleciţii şi canaaniţii locuiesc în vale, mâine întoarceţi-vă şi mergeţi spre pustiu pe drumul Mării Roşii“.
Deut 1.40Dar voi întoarceţi-vă şi porniţi spre pustiu pe drumul Mării Roşii!»
;
26. Apoi Iehova le-a vorbit lui Moise şi lui Aaron, zicând:
27. „Până când va continua să murmure adunarea aceasta rea împotriva mea? Am auzit murmurele fiilor lui Israel, cu care murmură împotriva mea.
Num 14.11În cele din urmă, Iehova i-a zis lui Moise: „Până când mă va dispreţui poporul acesta? Până când nu vor crede în mine, în pofida tuturor semnelor pe care le-am făcut în mijlocul lor? ;
Ex 16.28Atunci Iehova i-a zis lui Moise: „Până când veţi refuza să respectaţi poruncile şi legile mele? ;
Mat 17.17Răspunzând, Isus a zis: „O, generaţie necredincioasă şi denaturată! Până când va trebui să rămân cu voi? Până când va trebui să vă suport? Aduceţi-l aici, la mine!“ ;
Ex 16.12„Am auzit murmurele fiilor lui Israel. Vorbeşte-le şi spune-le: «Între cele două seri o să mâncaţi carne, iar dimineaţă o să vă săturaţi cu pâine; şi veţi şti că eu sunt Iehova, Dumnezeul vostru»“.
;
28. Spune-le: «Viu sunt eu», zice Iehova, «că vă voi face aşa cum aţi vorbit în auzul meu!
Num 14.23nu vor vedea niciodată ţara despre care le-am jurat părinţilor lor. Da, cei ce mă dispreţuiesc nu o vor vedea. ;
Num 26.65Căci Iehova spusese cu privire la ei: „Vor muri negreşit în pustiu“. Astfel, nu a rămas dintre ei niciun bărbat, în afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi de Iosua, fiul lui Nun.
;
Num 32.11«Bărbaţii care au ieşit din Egipt, de la douăzeci de ani în sus, nu vor vedea pământul despre care le-am jurat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacob, pentru că nu m-au urmat întru totul, ;
Deut 1.35«Niciun om din generaţia aceasta rea nu va vedea ţara cea bună pe care am jurat că le-o dau părinţilor voştri, ;
Evr 3.17De asemenea, de cine s-a dezgustat Dumnezeu patruzeci de ani? Nu de cei care păcătuiseră şi ale căror cadavre au căzut în pustiu? ;
Num 14.2Şi toţi fiii lui Israel au început să murmure împotriva lui Moise şi a lui Aaron şi toată adunarea zicea împotriva lor: „De-am fi murit în ţara Egiptului sau măcar de-am fi murit în pustiul acesta! ;
29. În pustiul acesta vor cădea cadavrele voastre, da, toţi cei înregistraţi dintre voi, de la douăzeci de ani în sus, voi, care aţi murmurat împotriva mea.
Num 1.45Toţi cei înregistraţi dintre fiii lui Israel, după casa taţilor lor, de la douăzeci de ani în sus, toţi cei în stare să meargă la armată în Israel, ;
Num 26.64Dar printre aceştia nu era niciun bărbat dintre cei înregistraţi de Moise şi de preotul Aaron când i-au înregistrat pe fiii lui Israel în pustiul Sinai. ;
30. Nu veţi intra în ţara despre care, ridicându-mi mâna, am jurat că voi locui cu voi în ea. Nu vor intra decât Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun.
Num 14.38Numai Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, vor rămâne în viaţă dintre bărbaţii aceia care s-au dus să spioneze ţara»“.
;
Num 26.65Căci Iehova spusese cu privire la ei: „Vor muri negreşit în pustiu“. Astfel, nu a rămas dintre ei niciun bărbat, în afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi de Iosua, fiul lui Nun.
;
Num 32.12în afară de Caleb, fiul lui Iefune, chenizitul, şi de Iosua, fiul lui Nun, căci ei l-au urmat întru totul pe Iehova». ;
Deut 1.36-38în afară de Caleb, fiul lui Iefune. El o va vedea şi lui îi voi da ţara în care a umblat, lui şi fiilor lui, pentru că l-a urmat întru totul pe Iehova. ;
meniu prim"Nu sunt supărat că m-ai mințit, sunt supărat că de acum încolo nu te pot crede."
~ Friedrich Nietzsche ~