Citește Biblia TLM Numerele capitolul 25
1. Pe atunci Israel locuia în Sitim. Şi poporul a început să aibă relaţii imorale cu fiicele Moabului.
2. Femeile au venit să cheme poporul la jertfele aduse dumnezeilor lor şi poporul a început să mănânce şi să se plece înaintea dumnezeilor lor.
3. Astfel, Israel s-a închinat lui Baal-Peor şi mânia lui Iehova s-a aprins împotriva lui Israel.
4. De aceea, Iehova i-a zis lui Moise: „Ia toate căpeteniile poporului şi atârnă-le corpurile înaintea lui Iehova, în faţa soarelui, pentru ca mânia aprinsă a lui Iehova să se întoarcă de la Israel“.
5. Atunci Moise le-a zis judecătorilor lui Israel: „Fiecare să-i omoare pe aceia dintre oamenii lui care s-au închinat lui Baal-Peor“.
6. Dar iată că a venit un bărbat dintre fiii lui Israel şi a adus în mijlocul fraţilor săi o madianită, sub ochii lui Moise şi sub ochii întregii adunări a fiilor lui Israel, în timp ce ei plângeau la intrarea cortului întâlnirii.
7. Când Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a văzut aceasta, s-a ridicat imediat din mijlocul adunării şi a luat o lance în mână.
8. Apoi s-a dus după bărbatul acela din Israel în cortul boltit şi i-a străpuns pe amândoi, pe bărbatul din Israel şi pe femeie prin pântecele ei. Şi plaga care s-a abătut asupra fiilor lui Israel a încetat.
9. Douăzeci şi patru de mii au murit din cauza plăgii.
10. Atunci Iehova i-a vorbit lui Moise, zicând:
meniu prim"Există persoane care ne vorbesc și pe care nici măcar nu le ascultăm, persoane care ne rănesc și nici măcar nu lasă cicatrice, dar există persoane care pur și simplu apar în viața noastră și ne marchează pentru totdeauna."
~ Cecília Meireles ~