Citește Biblia TLM Luca capitolul 7
41. „Doi oameni îi erau datori unui om care îi împrumutase: unul îi datora cinci sute de dinari, iar celălalt cincizeci.
42. Cum nu aveau de unde să plătească, i-a iertat cu mărinimie pe amândoi. Care dintre ei îl va iubi mai mult?“
43. Răspunzând, Simon a zis: „Cred că acela căruia i-a iertat cu mărinimie mai mult“. El i-a zis: „Ai judecat corect“.
44. Apoi s-a întors spre femeie şi i-a zis lui Simon: „Vezi tu femeia aceasta? Eu am intrat în casa ta şi tu nu mi-ai dat apă pentru picioare. Dar această femeie mi-a udat picioarele cu lacrimile ei şi mi le-a şters cu părul ei.
45. Tu nu mi-ai dat o sărutare, dar această femeie n-a încetat să-mi sărute picioarele cu tandreţe din ceasul în care am intrat.
46. Tu nu mi-ai uns capul cu ulei, dar această femeie mi-a uns picioarele cu ulei parfumat.
47. De aceea, îţi spun că păcatele ei, deşi sunt multe, sunt iertate, pentru că a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin iubeşte puţin“.
48. Apoi i-a zis femeii: „Păcatele îţi sunt iertate“.
49. Atunci cei întinşi la masă cu el au zis în sinea lor: „Cine este acest om care iartă până şi păcatele?“
50. Dar el i-a zis femeii: „Credinţa ta te-a salvat. Du-te în pace!“
meniu prim"Cel mai frumos lucru pe care putem sa-l experimentăm este misterul."
~ Albert Einstein ~