Citește Biblia TLM Ioan capitolul 2
1. A treia zi a avut loc un ospăţ de nuntă în Cana Galileii, iar mama lui Isus era acolo.
2. Isus şi discipolii săi au fost invitaţi şi ei la ospăţul de nuntă.
3. Când vinul era pe sfârşite, mama lui Isus i-a zis: „Nu mai au vin“.
4. Dar Isus i-a spus: „Ce am eu de-a face cu tine, femeie? Încă nu mi-a venit ceasul“.
5. Şi mama sa le-a zis celor care slujeau: „Să faceţi tot ce vă va spune!“
6. Acolo erau puse şase vase de piatră pentru apă, aşa cum cereau regulile de purificare ale iudeilor, iar în fiecare dintre ele încăpeau două sau trei măsuri de lichid.
7. Isus le-a zis: „Umpleţi vasele cu apă“. Şi ei le-au umplut până sus.
8. Apoi le-a zis: „Scoateţi acum puţin şi duceţi-i directorului petrecerii“. Şi ei i-au dus.
9. Când directorul petrecerii a gustat apa care fusese prefăcută în vin — el nu ştia de unde venea vinul, deşi aceia care slujeau şi care scoseseră apa ştiau —, directorul petrecerii l-a chemat pe mire
10. şi i-a zis: „Orice om serveşte mai întâi vinul cel bun şi, când oamenii sunt ameţiţi, pe cel mai puţin bun. Tu ai păstrat vinul cel bun până acum“.
meniu prim"Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce."
~ Mark Twain ~