Citește Biblia TLM Ioan capitolul 6
1. Apoi Isus s-a dus dincolo de Marea Galileii, sau a Tiberiadei.
Mat 14.13Auzind aceasta, Isus a plecat de acolo cu barca într-un loc retras, ca să fie singur, dar mulţimile, prinzând de veste, au venit pe jos după el, din oraşe.
;
Marc 6.35Era deja o oră târzie şi discipolii săi au venit la el şi au zis: „Locul este pustiu şi ora este deja târzie. ;
Luc 9.10-12Când apostolii s-au întors, i-au relatat ce făcuseră. Atunci i-a luat cu el şi s-a retras într-un oraş numit Betsaida, ca să fie singuri. ;
2. Şi o mare mulţime îl urma, pentru că vedeau semnele pe care le făcea cu cei bolnavi.
3. Atunci Isus a urcat pe un munte şi stătea acolo cu discipolii săi.
4. Paştele, sărbătoarea iudeilor, era aproape.
Lev 23.5-7În prima lună, în a paisprezecea zi a lunii, între cele două seri, este Paştele pentru Iehova.
;
Deut 16.1Să fie respectată luna abib şi să ţii Paştele pentru Iehova, Dumnezeul tău, căci în luna abib te-a scos Iehova, Dumnezeul tău, din Egipt, noaptea. ;
Ioan 2.13Paştele iudeilor era aproape şi Isus a urcat la Ierusalim. ;
Ioan 5.1După aceste lucruri a fost o sărbătoare a iudeilor şi Isus a urcat la Ierusalim. ;
5. Când Isus şi-a ridicat ochii şi a văzut că o mare mulţime venea la el, i-a zis lui Filip: „De unde să cumpărăm pâini ca să mănânce aceştia?“
Mat 14.14Când a ieşit, a văzut o mare mulţime. Şi i s-a făcut milă de ei şi le-a vindecat bolnavii. ;
Marc 6.35Era deja o oră târzie şi discipolii săi au venit la el şi au zis: „Locul este pustiu şi ora este deja târzie. ;
Luc 9.12Şi ziua aproape că trecuse. Atunci au venit cei doisprezece şi i-au zis: „Dă drumul mulţimii ca să se ducă în satele şi în cătunele din jur să-şi găsească un loc de găzduire şi mâncare, pentru că aici suntem într-un loc retras“. ;
6. Dar spunea aceasta ca să-l pună la încercare, căci el ştia ce urma să facă.
7. Filip i-a răspuns: „Nici pâine de două sute de dinari n-ar ajunge ca să primească fiecare puţin“.
Num 11.21-22Atunci Moise a zis: „Poporul în mijlocul căruia sunt are şase sute de mii de pedeştri, şi totuşi tu ai spus: «Le voi da carne şi vor mânca o lună de zile!» ;
8. Unul dintre discipolii săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, i-a zis:
9. „Este aici un băieţel care are cinci pâini de orz şi doi peştişori. Dar ce sunt acestea la atâţia oameni?“
2Imp 4.43Dar slujitorul lui a spus: „Cum să pun asta înaintea a o sută de bărbaţi?“ Şi el a zis: „Dă-le-o oamenilor să mănânce, căci iată ce a spus Iehova: «Vor mânca şi va mai şi rămâne»“. ;
10. Isus a zis: „Puneţi oamenii să se întindă ca pentru masă“. În locul acela era multă iarbă. Astfel, oamenii s-au întins, în număr de vreo cinci mii.
meniu prim"Există persoane care ne vorbesc și pe care nici măcar nu le ascultăm, persoane care ne rănesc și nici măcar nu lasă cicatrice, dar există persoane care pur și simplu apar în viața noastră și ne marchează pentru totdeauna."
~ Cecília Meireles ~