Citește Biblia TLM Ioan capitolul 8
1. Dar Isus s-a dus la Muntele Măslinilor.
2. Totuşi, la revărsatul zorilor, a mers din nou la templu şi tot poporul venea la el, iar el s-a aşezat şi a început să-i înveţe.
3. Scribii şi fariseii au adus o femeie prinsă în adulter şi, după ce au pus-o în mijlocul lor,
4. i-au zis: „Învăţătorule, această femeie a fost prinsă în timp ce comitea adulter.
5. În Lege, Moise ne-a poruncit să le omorâm cu pietre pe aceste femei. Dar tu ce zici?“
6. Fireşte, ei spuneau aceasta ca să-l pună la încercare, ca să aibă de ce să-l acuze. Dar Isus s-a aplecat şi a început să scrie cu degetul pe pământ.
7. Fiindcă ei insistau cu întrebările, el s-a îndreptat şi le-a zis: „Acela dintre voi care este fără păcat să arunce primul cu piatra în ea“.
8. Şi, aplecându-se din nou, a continuat să scrie pe pământ.
9. Dar cei care au auzit aceasta au ieşit unul câte unul, începând de la cei în vârstă, iar el a rămas singur cu femeia care fusese în mijlocul lor.
10. Îndreptându-se, Isus i-a zis: „Femeie, unde sunt ceilalţi? Nu te-a condamnat nimeni?“
meniu prim"Mai bine să fie bine decât să fie rău."
~ Logica lu Gâgă ~