Citește Biblia TLM Faptele capitolul 18
Ezec 33.9Dar dacă tu îl avertizezi pe cel rău cu privire la calea lui, ca să se întoarcă de la ea, însă nu se întoarce de la calea lui, atunci el va muri în nelegiuirea lui, în timp ce tu îţi vei scăpa sufletul.
Fapt 20.26De aceea, vă chem să mărturisiţi azi că sunt curat de sângele tuturor oamenilor,
Fapt 13.46Vorbind cu îndrăzneală, Pavel şi Barnaba au zis: „Vouă trebuia să vi se spună mai întâi cuvântul lui Dumnezeu. Dar, pentru că voi îl respingeţi şi nu vă consideraţi demni de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre naţiuni.
Fapt 28.28Aşadar, să ştiţi că vestea despre modul în care salvează Dumnezeu a fost trimisă la naţiuni, iar ele o vor asculta negreşit“.
meniu prim"Doar două lucruri sunt infinite: Universul și prostia umană, și nu sunt sigur în legatură cu Universul."
~ Albert Einstein ~