Citește Biblia TLM Romani capitolul 4
1. Prin urmare, ce vom spune despre Avraam, strămoşul nostru după carne?
trimiteri 4
SMS 2. De exemplu, dacă Avraam ar fi fost declarat drept ca urmare a lucrărilor, ar fi avut motiv să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.
trimiteri 1
SMS 3. Căci ce spune cuvântul Scripturii? „Avraam a manifestat credinţă în Iehova, iar lucrul acesta i s-a socotit ca dreptate.“
trimiteri 3
SMS 4. Însă celui ce lucrează, plata nu i se socoteşte ca bunătate nemeritată, ci ca datorie.
trimiteri 1
SMS 5. Dar celui ce nu lucrează, ci crede în acela care-l declară drept pe cel lipsit de pietate, credinţa i se socoteşte ca dreptate.
trimiteri 1
SMS 6. Aşa cum vorbeşte şi David despre fericirea omului pe care Dumnezeu îl consideră drept fără lucrări:
SMS 7. „Fericiţi sunt cei ale căror nelegiuiri au fost iertate şi ale căror păcate au fost acoperite;
trimiteri 1
SMS 8. fericit este omul căruia Iehova nu-i ia în considerare păcatul“.
SMS 9. Această fericire este oare numai pentru cei circumcişi sau şi pentru cei necircumcişi? Căci zicem: „Lui Avraam credinţa i s-a socotit ca dreptate“.
SMS 10. Dar în ce împrejurări i s-a socotit astfel? Când era circumcis sau când era necircumcis? Nu când era circumcis, ci când era necircumcis.
SMS
meniu prim"Adevărurile care rămân doar în minte și nu sunt trăite practic ne hrănesc tot atât de puțin ca o mâncare ce rămâne în cămară.
~ Richard Wurmbrand ~