Citește Biblia TLM Romani capitolul 7

Setări Biblia
11. Fiindcă păcatul, găsind prilej prin poruncă, m-a amăgit şi m-a omorât prin ea.
SMS
12. Deci Legea este sfântă şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună.
trimiteri 3SMS
13. Atunci ce este bun a ajuns pentru mine moarte? Nicidecum! Ci păcatul a făcut aceasta, ca să se arate ca păcat care îmi cauzează moartea prin ce este bun, pentru ca păcatul să devină şi mai păcătos prin poruncă.
SMS
14. Fiindcă ştim că Legea este spirituală, dar eu sunt carnal, vândut păcatului.
trimiteri 2SMS
15. Căci nu ştiu ce fac. Fiindcă nu practic ceea ce vreau, ci ceea ce urăsc aceea fac.
trimiteri 1SMS
16. Totuşi, dacă fac ce nu vreau, recunosc că Legea este bună.
SMS
17. Însă acum nu mai sunt eu cel ce face acest lucru, ci păcatul care locuieşte în mine.
SMS
18. Căci ştiu că în mine, adică în carnea mea, nu locuieşte nimic bun. Căci în mine există puterea de a vrea binele, însă nu există puterea de a-l face.
trimiteri 2SMS
19. Fiindcă nu fac binele pe care-l vreau, ci răul pe care nu-l vreau este ceea ce practic.
SMS
20. Acum, dacă fac ce nu vreau, nu mai sunt eu cel ce face acest lucru, ci păcatul care locuieşte în mine.
SMS
|
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 7 din 16
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Romani >> Citește Biblia TLM Romani capitolul 7 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Le sunt recunoscător tuturor celor care m-au refuzat în viață. Datorită lor am reușit pe cont propriu."
~ Albert Einstein ~