Citește Biblia TLM 1 Corinteni capitolul 16

Setări Biblia
1. În ce priveşte colecta pentru sfinţi, faceţi şi voi aşa cum am dat îndrumări congregaţiilor din Galatia.
trimiteri 6SMS
2. În prima zi a fiecărei săptămâni, fiecare dintre voi să pună ceva deoparte la el acasă, potrivit cu ceea ce are, pentru ca aceste colecte să nu fie făcute când sosesc eu.
trimiteri 2SMS
3. Iar când voi veni, pe oamenii pe care îi veţi aproba prin scrisori, îi voi trimite să ducă la Ierusalim darul vostru generos.
trimiteri 1SMS
4. Şi, dacă va fi potrivit să merg şi eu acolo, vor merge cu mine.
trimiteri 1SMS
5. Dar voi veni la voi după ce voi trece prin Macedonia, căci prin Macedonia voi trece,
trimiteri 2SMS
6. şi poate voi sta sau chiar îmi voi petrece iarna la voi, ca să mă conduceţi o bucată de drum spre locul unde voi pleca.
trimiteri 5SMS
7. Fiindcă nu vreau să vă văd doar în trecere, căci sper să rămân la voi câtva timp, dacă va permite Iehova.
trimiteri 3SMS
8. Rămân totuşi în Efes până la sărbătoarea Penticostei,
SMS
9. căci mi s-a deschis o uşă largă care duce la activitate, dar sunt mulţi împotrivitori.
trimiteri 5SMS
10. Iar dacă soseşte Timotei, vedeţi să nu-i fie teamă între voi, căci el îndeplineşte lucrarea lui Iehova, ca şi mine.
trimiteri 5SMS

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 16 din 16
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 1 Corinteni >> Citește Biblia TLM 1 Corinteni capitolul 16 | FiiLumina
meniu prim
"Nu e nimic mai interesant decât să te întorci într-un loc care a rămas neschimbat ca să îți dai seama cât de mult te-ai schimbat tu."
~ Nelson Mandela ~