Citește Biblia TLM Efeseni capitolul 1

Setări Biblia
Rom 8.29-30
fiindcă pe cei cărora le-a acordat mai întâi atenţie, pe aceia i-a şi ales dinainte să fie modelaţi după chipul Fiului său, pentru ca el să fie întâiul născut între mulţi fraţi.
Efes 1.11
cu care am fost uniţi şi numiţi moştenitori, fiind aleşi dinainte potrivit scopului celui care face totul după sfatul voinţei sale,
Ioan 1.12
Dar tuturor celor ce l-au primit, el le-a dat dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu, fiindcă au manifestat credinţă în numele său.
Rom 8.15
Fiindcă voi n-aţi primit un spirit de sclavie care provoacă din nou teamă, ci aţi primit un spirit de adopţie ca fii, spirit prin care strigăm: „Ava, Tată!“
2Cor 6.18
„Eu vă voi fi tată, iar voi îmi veţi fi fii şi fiice, zice Iehova cel Atotputernic.“
Gal 4.5
ca să-i cumpere şi să-i elibereze pe cei care erau sub lege, iar noi să primim adopţia ca fii.
1Ioan 3.1
Vedeţi ce fel de iubire ne-a arătat Tatăl: să fim numiţi copii ai lui Dumnezeu; şi asta şi suntem. De aceea nu ne cunoaşte lumea, pentru că n-a ajuns să-l cunoască pe el.
Mat 11.26
Da, Tată, pentru că ai găsit de cuviinţă să faci aşa.
Luc 12.32
Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a găsit de cuviinţă să vă dea regatul!
1Cor 1.21
Căci, deşi lumea prin înţelepciunea ei nu l-a cunoscut pe Dumnezeu, Dumnezeu, în înţelepciunea lui, a considerat că este bine ca, prin nebunia a ceea ce se predică, să-i salveze pe cei ce cred.

Pagina 1 din 2
capitolul 1 din 6
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Capitolul 1 >> Citește Biblia TLM Efeseni capitolul 1 | FiiLumina
meniu prim
"Dacă toți copiii ar ajunge ce doresc părinții lor, lumea ar fi plină de genii care nu muncesc.”
~ A. Poincelot ~