Citește Biblia TLM Efeseni capitolul 4

Setări Biblia
21. dacă, bineînţeles, l-aţi auzit şi dacă, potrivit adevărului care este în Isus, aţi fost învăţaţi prin el
Efes 1.13
Dar şi voi aţi sperat în el după ce aţi auzit cuvântul adevărului, vestea bună despre salvarea voastră. Tot prin el, după ce aţi crezut, aţi fost sigilaţi cu spiritul sfânt promis, ;SMS
22. că trebuie să vă dezbrăcaţi de vechea personalitate care corespunde purtării voastre de altădată şi care se strică potrivit dorinţelor ei amăgitoare
Col 2.11
Prin legătura voastră cu el aţi fost, de asemenea, circumcişi cu o circumcizie nefăcută de mâini, ci prin dezbrăcarea de corpul cărnii, prin circumcizia care este a lui Cristos, ;Col 3.8-9
Dar acum înlăturaţi-le pe toate de la voi: mânia, furia, răutatea, vorbirea jignitoare şi cuvintele obscene din gura voastră. ;Evr 12.1
Astfel, pentru că suntem înconjuraţi de un nor aşa de mare de martori, să dăm şi noi la o parte orice greutate şi păcatul care ne înfăşoară atât de uşor şi să alergăm cu perseverenţă cursa care ne este pusă înainte, ;1Pet 2.1
Înlăturaţi, aşadar, orice răutate, orice înşelătorie, ipocrizie şi invidie şi orice fel de bârfeli ;Rom 6.6
fiindcă ştim că vechea noastră personalitate a fost ţintuită pe stâlp cu el, astfel încât corpul nostru păcătos să nu mai aibă autoritate asupra noastră şi să nu mai fim sclavi ai păcatului. ;Efes 2.2-3
în care umblaţi odinioară potrivit sistemului acestei lumi, potrivit conducătorului autorităţii aerului, spiritul care lucrează acum în fiii neascultării. ;Efes 4.17
Iată deci ce spun şi mărturisesc în Domnul: nu mai umblaţi cum umblă naţiunile în deşertăciunea minţii lor, ;Col 3.7
Chiar în aceste lucruri aţi umblat şi voi altădată, când trăiaţi în ele. ;1Pet 4.3
Destul că în timpul care a trecut aţi îndeplinit voia naţiunilor, umblând în fapte de conduită libertină, în dorinţe pătimaşe, în excese de vin, în chefuri, în partide de băutură şi în idolatrii nepermise. ;SMS
23. şi că trebuie să fiţi înnoiţi în forţa care vă îndrumă mintea
Rom 12.2
Nu vă mai conformaţi acestui sistem, ci transformaţi-vă prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi constata voi înşivă care este voinţa cea bună, plăcută şi perfectă a lui Dumnezeu. ;Col 3.10
şi îmbrăcaţi-vă cu noua personalitate, care, prin cunoştinţa exactă, se înnoieşte după chipul Celui care a creat-o ;SMS
24. şi să vă îmbrăcaţi cu noua personalitate care a fost creată după voinţa lui Dumnezeu, în adevărată dreptate şi loialitate.
Rom 6.4
De aceea, prin botezul nostru în moartea lui am fost îngropaţi cu el, pentru ca, aşa cum Cristos a fost sculat din morţi prin gloria Tatălui, tot aşa şi noi să umblăm pe o cale nouă de viaţă. ;2Cor 5.17
Astfel, dacă cineva este unit cu Cristos, este o creaţie nouă; lucrurile vechi au trecut şi iată: au venit în existenţă lucruri noi! ;Gal 6.15
Căci nici circumcizia nu este ceva, nici necircumcizia, ci o nouă creaţie este ceva. ;Efes 6.11
Îmbrăcaţi-vă cu armura completă care provine de la Dumnezeu, ca să puteţi rămâne neclintiţi împotriva maşinaţiilor Diavolului. ;Col 3.10
şi îmbrăcaţi-vă cu noua personalitate, care, prin cunoştinţa exactă, se înnoieşte după chipul Celui care a creat-o ;Efes 2.10
Căci suntem lucrarea mâinilor sale şi am fost creaţi în unitate cu Cristos Isus pentru lucrări bune, pe care Dumnezeu le-a pregătit dinainte ca să umblăm în ele. ;SMS
25. De aceea, acum, că aţi înlăturat minciuna, spuneţi adevărul fiecare aproapelui său, pentru că suntem mădulare unii altora.
Zah 8.16
«Iată ce să faceţi: Spuneţi-vă adevărul unul altuia. Judecaţi în porţile voastre cu adevăr şi cu judecata păcii. ;Efes 4.15
Ci, spunând adevărul, să creştem prin iubire în toate lucrurile în cel care este capul, Cristos. ;Col 3.9
Nu vă minţiţi unii pe alţii! Dezbrăcaţi-vă de vechea personalitate cu practicile ei ;Rom 12.5
tot aşa şi noi, deşi suntem mulţi, uniţi cu Cristos, suntem un singur corp, iar fiecare în parte, mădulare unii altora. ;SMS
26. Mâniaţi-vă, dar nu păcătuiţi! Să nu apună soarele peste mânia voastră
Ps 4.4
Înfuriaţi-vă, dar nu păcătuiţi! Vorbiţi în inima voastră, în patul vostru şi tăceţi. Sela. ;Ps 37.8
Lasă mânia şi părăseşte furia, nu te aprinde de mânie ca să faci răul. ;SMS
27. şi să nu-i faceţi loc Diavolului!
2Cor 2.10-11
Ceea ce voi iertaţi cu bunăvoinţă cuiva, iert şi eu. De fapt, ce am iertat cu bunăvoinţă, dacă am iertat ceva cu bunăvoinţă, a fost de dragul vostru în faţa lui Cristos, ;Iac 4.7
Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu, dar împotriviţi-vă Diavolului, iar el va fugi de la voi. ;1Pet 5.9
Dar împotriviţi-vă lui, tari în credinţă, ştiind că întreaga comunitate a fraţilor voştri din lume trece prin aceleaşi suferinţe. ;SMS
28. Hoţul să nu mai fure, ci mai degrabă să muncească din greu, făcând cu mâinile lui o muncă bună, ca să aibă ce să-i dea celui în nevoie.
Fapt 20.35
În toate v-am arătat că, trudind astfel, trebuie să le veniţi în ajutor celor slabi şi să vă amintiţi de cuvintele Domnului Isus, când a zis: «Este mai multă fericire în a da decât în a primi»“. ;1Tes 4.11
şi să vă străduiţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburile voastre şi să lucraţi cu mâinile voastre, aşa cum v-am poruncit, ;2Tes 3.8-12
nici n-am mâncat fără plată mâncarea cuiva. Dimpotrivă, cu trudă şi osteneală am muncit noapte şi zi ca să nu-l împovărăm cu cheltuieli mari pe niciunul dintre voi. ;Luc 3.11
Răspunzând, el le zicea: „Cine are două cămăşi să împartă cu cel ce n-are niciuna şi cine are de mâncare să facă la fel“. ;SMS
29. Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci unul bun pentru zidire, după cum este nevoie, ca să le dea celor care-l aud ce este folositor.
Mat 12.36
Vă spun că oamenii vor da socoteală în Ziua Judecăţii de orice cuvânt nefolositor pe care-l rostesc, ;Efes 5.4
nici purtarea ruşinoasă, nici vorbirea necugetată, nici glumele obscene — lucruri care nu sunt potrivite —, ci mai degrabă mulţumiri. ;Col 3.8
Dar acum înlăturaţi-le pe toate de la voi: mânia, furia, răutatea, vorbirea jignitoare şi cuvintele obscene din gura voastră. ;Col 4.6
Vorbirea voastră să fie întotdeauna plăcută, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să-i răspundeţi fiecăruia. ;1Tes 5.11
Astfel, continuaţi să vă mângâiaţi unii pe alţii şi să vă zidiţi unii pe alţii, aşa cum de fapt şi faceţi. ;Col 3.16
Cuvântul lui Cristos să locuiască în voi din belşug, în toată înţelepciunea. Continuaţi să vă învăţaţi şi să vă îndemnaţi unii pe alţii cu psalmi, cu laude la adresa lui Dumnezeu, cu cântări spirituale plăcute, cântându-i lui Iehova în inima voastră! ;SMS
30. De asemenea, nu întristaţi spiritul sfânt al lui Dumnezeu, cu care aţi fost sigilaţi pentru ziua eliberării prin răscumpărare.
Isa 7.13
Atunci el a zis: „Ascultă, te rog, casă a lui David! Nu-i destul că-i obosiţi pe oameni de-l mai obosiţi şi pe Dumnezeul meu? ;Isa 63.10
Dar ei s-au răzvrătit şi au mâhnit spiritul său sfânt. Atunci el s-a făcut duşmanul lor. El însuşi a luptat împotriva lor. ;1Tes 5.19
Nu stingeţi focul spiritului! ;Efes 1.13
Dar şi voi aţi sperat în el după ce aţi auzit cuvântul adevărului, vestea bună despre salvarea voastră. Tot prin el, după ce aţi crezut, aţi fost sigilaţi cu spiritul sfânt promis, ;Luc 21.28
Dar, când vor începe să se întâmple aceste lucruri, ridicaţi-vă şi înălţaţi-vă capul, pentru că eliberarea voastră se apropie!“ ;Rom 8.23
Şi nu numai atât, ci şi noi, care avem primele roade, adică spiritul, da, şi noi gemem în noi înşine, aşteptând cu nerăbdare adopţia ca fii, eliberarea de corpurile noastre prin răscumpărare. ;Efes 1.14
care este un acont al moştenirii noastre, pentru eliberarea prin răscumpărare a proprietăţii lui Dumnezeu, spre lauda gloriei sale. ;SMS
|
Pagina 3 din 4
Sari la pagina:
capitolul 4 din 6
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Efeseni >> Citește Biblia TLM Efeseni capitolul 4 | pagina 3 | FiiLumina
meniu prim
"Spui că iubești ploaia, dar folosești umbrela când mergi prin ea. Spui că iubești soarele, dar cauți umbra când strălucește. Spui că iubești vântul, dar închizi fereastra când bate. De aceea sunt speriat când spui că mă iubești."
~ Bob Marley ~