Citește Biblia TLM Deuteronomul capitolul 18
1. Preoţii, leviţii, adică întregul trib al lui Levi, să nu aibă nici parte, nici moştenire cu Israel. Să mănânce ofrandele prin foc ale lui Iehova, moştenirea sa.
2. Să n-aibă deci nicio moştenire în mijlocul fraţilor lui. Iehova este moştenirea lui, aşa cum i-a spus.
3. Iată dreptul preoţilor de la popor, de la cei ce sacrifică un animal, fie taur, fie oaie, ca jertfă: preotului să i se dea spata, fălcile şi stomacul.
4. Să-i dai primele roade din cerealele tale, din vinul tău nou şi din uleiul tău şi prima lână tunsă a oilor tale.
5. Căci Iehova, Dumnezeul tău, l-a ales pe el dintre toate triburile tale ca să stea să slujească întotdeauna în numele lui Iehova, el şi fiii lui.
6. Şi dacă levitul pleacă din unul dintre oraşele tale din tot Israelul, unde a locuit un timp, şi, fiindcă îi tânjeşte sufletul, se duce la locul pe care-l va alege Iehova,
7. atunci el să slujească în numele lui Iehova, Dumnezeul său, ca toţi fraţii săi, leviţii, care sunt acolo, înaintea lui Iehova.
8. Să primească de mâncare o parte egală cu a lor, pe lângă ceea ce obţine din vânzarea bunurilor strămoşeşti.
9. Când vei intra în ţara pe care ţi-o dă Iehova, Dumnezeul tău, să nu înveţi să faci lucruri dezgustătoare aşa cum fac naţiunile acelea.
10. Să nu se găsească la tine nimeni care îşi trece fiul sau fiica prin foc, nimeni care ghiceşte, nimeni care practică magia, nimeni care caută semne prevestitoare, niciun vrăjitor,
meniu prim"Când ți-e dor de cineva, să nu închizi ochii. O să-ți fie și mai dor.”
~ Tudor Muşatescu ~