Citește Biblia TLM Deuteronomul capitolul 33
11. Binecuvântează-i, o, Iehova, puterea de viaţă,
şi găseşte-ţi plăcerea în lucrările mâinilor lui.
Răneşte-i grav la şolduri pe cei ce se ridică împotriva lui
şi pe cei ce-l urăsc cu înverşunare, ca să nu se mai ridice“.
12. Despre Beniamin a zis:
„Cel iubit de Iehova să locuiască în siguranţă lângă el,
să-l ocrotească toată ziua,
şi să locuiască între umerii săi“.
13. Iar despre Iosif a zis:
„Ţara lui să fie binecuvântată neîncetat de Iehova
cu lucrurile alese ale cerului — roua —
şi cu adâncul de ape care se întinde dedesubt,
14. cu lucrurile alese — roadele soarelui,
şi cu lucrurile alese — recolta lunilor,
15. cu lucrurile cele mai alese din munţii răsăritului
şi cu lucrurile alese ale dealurilor veşnice,
16. cu lucrurile alese de pe pământ şi din tot ce se află pe el
şi cu aprobarea Celui ce stătea în tufa de mărăcini.
Toate acestea să vină pe capul lui Iosif,
pe creştetul celui ales dintre fraţii lui.
17. Splendoarea lui este ca a întâiului născut al taurului,
iar coarnele lui sunt coarnele unui taur sălbatic.
Cu ele va împunge popoarele,
pe toate, până la marginile pământului,
şi ele sunt zecile de mii ale lui Efraim,
ele sunt miile lui Manase“.
18. Despre Zabulon a zis:
„Bucură-te, o, Zabulon, în ieşirea ta
şi tu, Isahar, în corturile tale.
19. Ei vor chema popoarele la munte.
Acolo vor aduce jertfe de dreptate.
Căci vor suge imensa bogăţie a mărilor
şi bogăţiile ascunse ale nisipului“.
20. Despre Gad a zis:
„Binecuvântat este cel care lărgeşte hotarele lui Gad.
Gad să stea ca un leu
şi să sfâşie braţul şi creştetul capului.
meniu prim”Vremurile noastre sunt vremea mediocrității, a lipsei de sentimente, a pasiunii pentru incultură, a lenei, a incapacității de a te apuca de treabă și a dorinței de a avea totul de-a gata.”
~ Feodor Mihailovici Dostoievski ~