Citește Biblia TLM Filipeni capitolul 4

Setări Biblia
11. Nu că aş vorbi despre lipsuri, căci am învăţat ca, în orice împrejurare m-aş afla, să fiu mulţumit cu ce am.
12. Ştiu să trăiesc şi în lipsuri, ştiu să trăiesc şi în belşug. În toate lucrurile şi în toate împrejurările am învăţat secretul de a fi şi sătul, şi flămând, şi în belşug, şi în nevoi.
13. Pentru toate lucrurile am tărie datorită celui care îmi dă putere.
14. Totuşi, aţi făcut bine că aţi fost părtaşi cu mine la necazul meu.
15. Într-adevăr, voi, filipenilor, ştiţi şi că la începutul anunţării veştii bune, când am plecat din Macedonia, nicio congregaţie n-a avut părtăşie cu mine în ce priveşte darea şi primirea, decât voi.
16. Pentru că şi în Tesalonic mi-aţi trimis ceva, şi nu numai o dată, ci chiar de două ori, pentru nevoile mele.
17. Nu că aş căuta stăruitor darul, ci caut stăruitor rodul care aduce mai mult credit în contul vostru.
18. Am însă de toate şi din belşug. Sunt îndestulat, acum că am primit de la Epafrodit lucrurile trimise de voi, o mireasmă plăcută, o jertfă demnă de a fi acceptată, care îi place lui Dumnezeu.
19. La rândul său, Dumnezeul meu care are bogăţii glorioase vă va da tot ce aveţi nevoie, prin Cristos Isus.
20. A Dumnezeului şi Tatălui nostru să fie gloria pentru totdeauna şi veşnic! Amin!
|
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 4 din 4
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Filipeni >> Citește Biblia TLM Filipeni capitolul 4 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Poți afla mai multe despre o persoană prin ceea ce spune ea despre ceilalți decât prin ceea ce spun ceilalți despre ea."
~ Audrey Hepburn ~